”Când măria sa a întors fruntea, comisul Onu era plin ca un fagure; mila şi dragostea îi covîrşeau sufletul; cântarea părintelui Nicodim îi era pe buze şi a rostit-o măriei sale fără nici o greutate, ca şi cum i-ar fi închinat o oraţie în acea zi a Sfântului Ştefan.

Doamne, suflet neprihănit mi-ai dat:
Ca flacăra de lumânare de trup l-ai legat.
În mâna ta sufletul mi-l încredinţez, Hristoase.
Întru credinţa ta lămurit a fost;
Laolaltă cu al păcătoşilor nu-l pune, Doamne.
Dă-mi, Dumnezeule, moartea drepţilor,
A celor căzuţi pentru lege;
Doamne, adaogă sufletul meu
În ceata oştenilor tăi, lângă tine!

Vodă a stat încă un răstimp destul de lung neclintit, cu faţa întoarsă cătră icoana Fecioarei prea curate cu pruncul. A suspinat apoi şi s-a ridicat. A zîmbit ca dintr-un vis credincioşilor săi şi s-a dus iar la singurătate.”

Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III