”Cu fruntea-ncinsă de orori şi roasă: „Maestre,-am zis, cu cine-s cei ce-ncoace durerii pradă într-atât se lasă?”
„Se zbate astfel şi-n neputinţă zace mulţimea celor, zise el, ce-n viaţă nici rău, nici bine n-au cătat a face.
Cu ei deolaltă să tânjească-nvaţă spurcaţii îngeri ce-n credinţă-obştească nu s-au unit, nici n-au trădat pe faţă.
I-alungă cerul” ca să nu-şi ştirbească sclipirea lui, dar nici în iad nu-i ţine, ca nu cumva cei răi să se mândrească.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul III