Wallflowers

”Făcut-ai de ruşine frumuseţea
Şi dragostea şi duhul! Cărpănos –
Cum e zaraful ghiftuit de bani,
Nimic nu foloseşti, din tot ce ai,
Spre-a-mpodobi, aşa cum se cuvine,
Iubirea, frumuseţea, duhul tău.
Tiparul tău frumos e chip de ceară
Nevrednic de curajul bărbătesc.
Deşertăciune-i sfântul legământ,
Scornire ticăloasă, ce ucide
Iubirea juruită pentru veci.
Iar duhul tău, ce-ar trebui să fie
Cârmaciul frumuseţii şi-al iubirii,
Ia foc, din neghiobia ta, ca praful
De puşcă agăţat la cingătoarea
Unui soldat netot, şi te sfărâmă
Chiar arma ce-o aveai să-ţi fie scut
Ridică-te! Fii om cu-adevărat!”

William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

”De-aceea, pază bună: fereşte ochii-n lături
Şi cu muieri frumoase tu să nu tai la sfaturi:
Uşor te biruieşte poftirea frumuseţii
Şi-n inimă îţi bagă ea viermele vieţii.
Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă.
Priviri iscoditoare a feţelor frumoase
Oare aruncă-n inimi săgeţile-ndulcirii.
Şi vălul dulce, umed, a păcii ş-adormirii:
Şi o privire-n treacăt din arcul cel cu gene
Te-nvaţă crud durerea vieţii pămîntene.
Zadarnic dulce-i gura, zadarnic ochi-s tineri,
Venin e-n sărutarea păgînei zîne Vineri.”

Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”

”De trup am fost (ci minte nu-i să poată pricepe-aici un corp ce-n corp pătrunde şi cel’lalt rabdă nefiind chip să-l scoată),
ne-ar arde-n piept dorinţi şi mai profunde
de-a-ntrezări esenţa -n care vezi
cum firea noastră Domnu-întrepătrunde.
Acolo vom zări fără dovezi
tot ce ni-e sfânt în lume prin credinţă,
precum pe Domnul nevăzut îl crezi.
„Madonă ,-am zis, cu-adâncă umilinţă îi mulţumesc lui Dumnezeu că-mi dete, smulgându-mă din lume, oblăduinţă.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Paradisul”, Cântul II

“N-o să trăiesc cât lumea și n-o să mor de două ori, se mai spune. E un gând de om, legat de viața plină, singura care există și care continuă și după noi, în timp ce ticălosul e pedepsit să se sperie necontenit. De aceea îi e atât de groază să rămână singur în tăcerea odăii sale. Dacă mor, îi vine lui gândul, n-o să mai pot înfuleca și bea la nesfârșite petreceri, n-o să mai pot să țes intrigi împotriva altora, n-o să mai pot să-mi aduc în pat în fiecare noapte altă muiere. Ticălosul e legat de viață, nu „și-o trăiește”, cum e el ferm încredințat, căci viața înseamnă și moarte, or cu moartea el nu e în regulă, deși o sfidează tot timpul gălăgios și cinic… Se mai spune că adesea ticălosul are somnul adânc și liniștit și că puțin îi pasă de îndrăznețele lui fărădelegi comise peste zi. Cine n-are conștiință n-are nici tulburările ei. N-aș crede! Conștiință are orice om, în sensul propriu al ticălosului, zace în întuneric. Ei și? Nimeni nu-i garantează că o mică întâmplare, un fapt neînsemnat, un gând viclean care i se șoptește la ureche de către un alt ticălos (unul mai mare!) nu i-o va trezi când îi va fi lumea mai dragă. Hm! dar ticălosul se poate și îndrăgosti și poate fi și respins, poate avea un copil care să-i moară, poate cădea la pat și poate fi strâns fără milă în cleștele implacabil al suferinței îndelungi cu sfârșit doar în moarte. Ni se poate răspunde că și virtuosul poate avea aceeași soartă și dragostea lui poate fi respinsă, și copilul lui poate muri și că microbul, virusul sau cancerul nu aleg. Da, dar conștiința lui nu va fi surprinsă. Nu va intra în derută că e respins în dragoste, își va iubi copilul și în moarte (nu va fi disperat că nu l-a iubit în viață, că n-a avut grijă de el, că l-a abandonat mizeriei fizice și morale). Cât despre propria lui suferință în boală și în ghearele morții nici atunci nu va fi surprins, căci el îi cunoaște demult pe acești inamici implacabili, în timp ce ticălosul se crede nemuritor și îl va apuca în acele clipe groaza cea mare. Da, ni se poate răspunde, dar am avut virtuoși chinuindu-se pe patul morții și ticăloși murind fericiți în brațele unei femei sau în toiul unui chiolhan… E adevărat, există și virtuoși chinuiți și ticăloși care jubilează o viață întreagă și mor fără chinuri în câteva secunde. Dar cine îți garantează că vei avea acest rarisim noroc să fii mereu ferit de chinurile conștiinței și să închizi ochii pentru totdeauna strângând în brațe o muiere? Dimpotrivă, infinit mai multe șanse sunt să dai, nepregătit, de belea… Și pe urmă cine spune că a fi virtuos înseamnă să nu strângi în brațe o muiere și să nu iei parte la un chiolhan? Da, dar felul cum o face un ticălos are o coloratură aparte… El inspiră o veselie de care amintindu-ți te apucă întâi o vagă neliniște, apoi o insuportabilă greață…”

Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

”În cel de al doilea caz, acela al întoarcerii progre¬sive la origine, avem de-a face cu o rememorare me¬ticuloasă şi exhaustivă a evenimentelor personale şi isto¬rice. Desigur, şi în cazul acesta scopul ultim e de a „arde” aceste amintiri, de a le suprima întrucîtva, retrăindu-le şi desprinzîndu-ne de ele. Dar nu mai e vorba să le ştergem instantaneu spre a da cât mai repede cu putinţă de clipa originară. Dimpotrivă, impor¬tant este să ne rememorăm chiar şi amănuntele cele mai neînsemnate ale existenţei (prezente sau anterioare), căci numai mulţumită, acestei amintiri ajungem să „ardem” trecutul nostru, să-l dominăm, să-l împiedicăm să in¬tervină în prezent.”

Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 5