Wallflowers

”La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de astăzi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenţei şi raţionamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om mai strâns de stihii. Presimţiri, instinct şi ceea ce numiţi dumneavoastră astăzi subconştient – le-am avut şi noi cândva, ca şi rudele noastre animalele, într-o formă potenţială; magia şi fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoaşterile acelea subtile şi directe trebuiesc redobândite pe calea ştiinţei experimentale.
Bătrânul mi-a deschis înţelegerea eresurilor, a datinelor, a descântecelor, a vieţii intime a poporului nostru, aşa de deosebită de civilizaţia orăşenilor.”

Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”

”La întrebările mele, continuă profesorul privindu-ne sarcastic prin ochelarii lui de miop, a dat răspunsurile cele mai bune, punând în mişcare, fără să înţeleg cum, alcătuirile statornice ale lui Dumnezeu.
Trebuie să vă spun (căci asta am găsit la sfârşitul drumului meu cotit), trebuie să vă spun că străbunii mei de la Burebista şi mai de demult stăteau, ca să zic aşa, c-o inimă nouă în faţa minunilor. De aceea înţelepţii de-atunci au comunicat cu Divinitatea altfel decât în civilizaţia dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raţionaţi şi încercaţi a trece spre adevăr prin silogisme şi ipoteze, înţeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtăşire directă, o însuşire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii şi fenomenele naturii magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veşnică. După aceeaşi metodă, subt simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie uscată se mişca în imagini; astfel, necunoscuturile se îmblânzeau, zidirile neanimate şi entităţile morale se poetizau; metafizica se înfăţişa într-o horă de zeiţe.
Să ştiţi, băieţi, de la acel mag de demult, care a sălăşluit în aceste locuri, au rămas mamelor noastre poveştile cu care ne-au încântat în seri de iarnă. În ele se cuprindeam adevăruri permanente. Nici noi, nici ele nu ştiam; eram împreună copii şi ne amuzam cu sclipirile lor de juvaiere.”

Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”

”Nu ştiu pentru ce motive se străduiesc folcloriştii, care adună mii de pagini de maculatură în colecţii. N-am avut niciodată impresia că ar scoate ceva din asemenea epave ale oceanului-timp. Metodele mele, însă, m-au îndemnat foarte de timpuriu, de pe când eram tânăr ca dumneavoastră, să caut argumentul acestor paleologhii, datini şi eresuri ale populaţiilor din Carpaţi. Am ajuns la nişte concluzii fireşti, care unora li s-ar părea totuşi surprinzătoare. Am ajuns să preţuiesc şi să iubesc aceste alcătuiri vii ale religiei vechi a pământului acestuia, găsind în ele însăşi gândirea strămoşilor mei şi însuşi sufletul lor. Religia nouă, care n-are decât zece veacuri, nu s-a putut substitui puterilor trecutului decât în parte şi superficial. Poporul încă practică legea veche. De aceea, să nu vi se pară de mirare dacă voi invoca umbra severă a Bătrânului preot păgân care a sălăşluit cândva sub bolta unei asemenea peşteri. Pentru dumneavoastră poate fi o fantasmagorie; pentru mine e o realitate. Duhul lui trăieşte încă în mine, cum a trăit în atâtea generaţii succesive; deci eu văd şi simt fiinţa lui în această regiune a lui Dumnezeu. Neapărat, asemenea fiinţă misterioasă nu poate apărea decât credincioşilor şi poeţilor. Puneţi-mă în această categorie inferioară, dacă voiţi; e momentul când cred şi văd.”

Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur”