Versete și Cărți Sacre

feb. 272020
 

1. Moise a spus fiilor lui Israel toate cele ce-i poruncise Domnul. 2. Așadar, a grăit Moise către căpeteniile semințiilor fiilor lui Israel și le-a zis: „Iată ce poruncește Domnul: 3. Omul care va face făgăduință Domnului sau se va jura cu jurământ, punând legătură asupra sufletului său, să nu-și calce cuvântul, ci să împlinească toate câte au ieșit din gura lui. 4. Dacă vreo femeie va da făgăduință Domnului și va pune asupra sa legământul, în casa părintelui său, în tinerețea sa, 5. Și va auzi tatăl făgăduința ei și legământul ce ea și-a pus asupra sufletului său, și va tăcea tatăl ei asupra acestora, atunci toate făgăduințele ei se vor ține și orice legământ și-ar fi pus ea asupra sufletului său se va ține. 6. Iar dacă tatăl ei, auzind, o va opri, atunci toate făgăduințele ei și legămintele ce ea și-ar fi pus asupra sufletului său nu […]

”Așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 262020
 

1. Văzând Valaam că Domnul binevoiește să se binecuvânteze Israel, n-a mai alergat după obicei la vrăjitorii, ci s-a întors cu fața spre pustie; 2. Și ridicându-și Valaam ochii săi, a văzut pe Israel așezat după semințiile sale și a venit peste dânsul duhul lui Dumnezeu, 3. Și și-a rostit el cuvântul său, zicând: „Așa zice Valaam, fiul lui Beor; așa grăiește bărbatul cel ce vede cu adevărat; 4. Așa glăsuiește cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu, cel ce cunoaște gândurile Celui Atotputernic, cel ce vede descoperirile lui Dumnezeu, ca în vis, dar ochii și-i are deschiși: Vechiul Testament (Numeri, 24:1-4)

”Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 252020
 

18. Iar el și-a rostit cuvântul său și a zis: „Scoală și ascultă Balac! Ia aminte la mine, fiul lui Sefor! 19. Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți, nici ca fiul omului, ca să-I pară rău. Au zice-va El și nu va face? Sau va grăi și nu va împlini? 20. Iată am primit poruncă să binecuvântez; El a binecuvântat și eu nu pot întoarce binecuvântarea. Vechiul Testament (Numeri, 23:18-20)

”Veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 242020
 

31. Pe copiii voștri, despre care voi ziceați că vor ajunge pradă vrăjmașilor, îi voi duce acolo și ei vor cunoaște pământul pe care voi l-ați nesocotit; 32. Iar oasele voastre vor cădea în pustia aceasta. 33. Copiii voștri vor rătăci prin pustie patruzeci de ani și vor suferi pedeapsa pentru desfrânarea voastră, până vor cădea toate oasele voastre în pustie. 34. După numărul celor patruzeci de zile, în care ați iscodit pământul Canaan, veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoașteți ce înseamnă să fiți părăsiți de Mine. 35. Eu, Domnul, am grăit! Și așa voi face cu toată obștea aceasta rea, care s-a ridicat împotriva Mea: în pustia aceasta vor pieri și vor muri toți!” Vechiul Testament (Numeri, 14:31-35)

”Domnul este îndelung-răbdător, mult-îndurat și adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Domnul este îndelung-răbdător, mult-îndurat și adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Domnul este îndelung-răbdător, mult-îndurat și adevărat” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 232020
 

15. Iar dacă Tu vei pierde pe poporul acesta, ca pe un om, atunci popoarele care au auzit de numele Tău vor zice: 16. Domnul n-a putut duce pe poporul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit să-l dea lor și de aceea l-a pierdut în pustie. 17. Deci, înalță-se acum puterea Ta, Doamne, cum ai spus Tu, zicând: 18. Domnul este îndelung-răbdător, mult-îndurat și adevărat, iertând fărădelegile, greșelile și păcatele și nelăsând nepedepsit, ci pedepsește nelegiuirile părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam. 19. Iartă păcatul poporului acestuia, după mare mila Ta, precum ai iertat Tu poporul acesta din Egipt și până acum”. 20. Zis-a Domnul către Moise: „Voi ierta, după cuvântul tău, 21. Dar viu sunt Eu și viu e numele Meu și de slava Domnului e plin tot pământul: 22. Toți bărbații câți au văzut slava Mea și minunile pe care […]

”Dar, oare, mâna Domnului e scurtă?” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Dar, oare, mâna Domnului e scurtă?” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Dar, oare, mâna Domnului e scurtă?” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 222020
 

18. Iar poporului spune-i: Să vă curățiți pentru ziua de mâine și veți avea carne, deoarece ați plâns în auzul Domnului și ați zis: Cine ne va hrăni cu carne? Că ne era bine în Egipt; că are să vă dea Domnul carne să mâncați și veți mânca; 19. Și veți mânca nu numai o zi, nici numai două sau cinci zile, nici numai zece sau douăzeci de zile, 20. Ci o lună întreagă veți mânca până vă va da pe nas și vă veți scârbi de ea, pentru că ați disprețuit pe Domnul, Care este între voi, și v-ați plâns înaintea Lui și ați zis: La ce trebuia să ieșim noi din Egipt?” 21. Apoi a zis Moise: „În poporul acesta, în care mă aflu, sunt șase sute de mii de pedeștri și Tu zici: Am să le dau carne să mănânce și vor mânca o lună de zile! […]

”Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 212020
 

24. Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească! 25. Să caute Domnul asupra ta cu fața veselă și să te miluiască! 26. Să-Și întoarcă Domnul fala Sa către tine și să-li dăruiască pace! Vechiul Testament (Numeri, 6:24-26)

”Atunci pământul vostru se va odihni și se va bucura” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Atunci pământul vostru se va odihni și se va bucura” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Atunci pământul vostru se va odihni și se va bucura” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 202020
 

27. Dacă nici după aceasta nu Mă veți asculta și veți păși împotriva Mea, 28. Atunci și Eu cu mânie voi veni asupra voastră și vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre; 29. Veți mânca din carnea fiilor voștri și din carnea fiicelor voastre. 30. Dărâma-voi înălțimile voastre și voi strica stâlpii voștri; trupurile voastre le voi prăbuși sub dărămaturile idolilor voștri și se va scârbi sufletul Meu de voi. 31. Orașele voastre le voi preface în ruine, voi pustii locașurile voastre cele sfinte și nu voi mirosi miresmele plăcute ale jertfelor voastre. 32. Pustii-voi pământul vostru așa încât să se mire de el vrăjmașii voștri care se vor așeza pe el; 33. Iar pe voi vă voi risipi printre popoare; în urma voastră Îmi voi ridica sabia și va fi pământul vostru pustiu și orașele voastre dărămate. 34. Atunci pământul se va bucura de odihnele sale în zilele pustiirii […]

”Pâinea, care vă hrănește, o voi lua de la voi” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Pâinea, care vă hrănește, o voi lua de la voi” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Pâinea, care vă hrănește, o voi lua de la voi” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 192020
 

23. Dacă nici după aceasta nu vă veți îndrepta, împotrivindu-vă Mie, 24. Atunci și Eu voi veni cu mânie asupra voastră și vă voi lovi înșeptit pentru păcatele voastre. 25. Voi aduce asupra voastră sabie răzbunătoare, ca să răzbune legământul Meu. Iar dacă vă veți ascunde în orașele voastre, voi trimite asupra voastră molimă și veți fi dați în mâinile vrăjmașului. 26. Pâinea, care vă hrănește, o voi lua de la voi; zece femei vor coace pâine pentru voi într-un cuptor și vor da pâinea voastră cu cântarul și veți mânca și nu vă veți sătura. Vechiul Testament (Leviticul, 26:23-26)

”Voi trimite asupra voastră fiarele câmpului” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Voi trimite asupra voastră fiarele câmpului” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Voi trimite asupra voastră fiarele câmpului” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 182020
 

21. Dacă și după acestea veți umbla împotriva Mea și nu veți vrea să Mă ascultați, atunci vă voi adăuga lovituri înșeptit pentru păcatele voastre; 22. Voi trimite asupra voastră fiarele câmpului, care vă vor lipsi de copii; vor prăpădi vitele voastre și pe voi vă voi împuțina așa, încât se vor pustii drumurile voastre. Vechiul Testament (Leviticul, 26:21-22)

”Voi frânge îndărătnicia voastră” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Voi frânge îndărătnicia voastră” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Voi frânge îndărătnicia voastră” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 172020
 

18. Dacă nici după toate acestea nu Mă veți asculta, atunci înșeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre. 19. Voi frânge îndărătnicia voastră cea mândră și cerul vostru îl voi face ca fierul, iar pământul vostru ca arama. 20. În zadar vă veți cheltui puterile voastre, că pământul vostru nu-și va da roadele sale, nici pomii din țara voastră nu-și vor da poamele lor. Vechiul Testament (Leviticul, 26:18-20)

”Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea și frigurile” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea și frigurile” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea și frigurile” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 162020
 

14. Iar de nu Mă veți asculta și de nu veți păzi aceste porunci ale Mele, 15. De veți disprețui așezămintele Mele și de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, și călcând legământul Meu, 16. Atunci și Eu am să Mă port cu voi așa: Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea și frigurile, de care vi se vor secătui ochii și vi se va istovi sufletul; veți semăna semințele în zadar și vrăjmașii voștri le vor mânca. 17. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți cădea înaintea vrăjmașilor voștri; vor domni peste voi dușmanii voștri și veți fugi când nimeni nu vă va alunga. Vechiul Testament (Leviticul, 26:14-17)

”Voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 152020
 

11. Voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu se va scârbi de voi. 12. Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru și voi poporul Meu. 13. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să nu mai fiți robi acolo; am sfărămat jugul vostru și v-am povățuit cu fruntea ridicată. Vechiul Testament (Leviticul, 26:11-13)

”Voi fi statornic în legământul Meu cu voi” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Voi fi statornic în legământul Meu cu voi” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Voi fi statornic în legământul Meu cu voi” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 142020
 

9. Căuta-voi spre voi și vă voi binecuvânta; veți avea copii, vă voi înmulți și voi fi statornic în legământul Meu cu voi. 10. Veți mânca roadele vechi din anii trecuți și veți da la o parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi. Vechiul Testament (Leviticul, 26:9-10)

”Vă voi da ploaie la timp” (Sfânta Scriptură, VT)

 ”Vă voi da ploaie la timp” (Sfânta Scriptură, VT)  I. Vechiul Testament  Comentariile sunt închise pentru ”Vă voi da ploaie la timp” (Sfânta Scriptură, VT)
feb. 132020
 

3. De veți umbla după legile Mele și de veți păzi și plini poruncile Mele, 4. Vă voi da ploaie la timp, pământul și pomii își vor da roadele lor. 5. Treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor, culesul viilor va ajunge până la semănat; veți mânca pâinea voastră cu mulțumire și veți trăi în pământul vostru fără primejdie. 6. Voi trimite pace pe pământul vostru și nimeni nu vă va tulbura; voi goni fiarele sălbatice și sabia nu va trece prin pământul vostru. Vechiul Testament (Leviticul, 26:3-6)