Eco, Umberto  Comentariile sunt închise pentru
dec. 282025
 

”- (…) Tot ceea ce ai auzit povestindu-se, tot ceea ce ai citit, îţi revine în minte, ca şi cum tu ai fi dus cu forţa nu spre cer, ci spre infern. Sub tortură spui nu numai ce vrea inchizitorul, dar şi ceea ce îţi închipui că poate să-i facă plăcere, pentru că se stabileşte o legătură (aceasta este într-adevăr diabolică) între tine şi el… Lucrurile acestea le ştiu, Ubertino, am făcut şi eu parte din grupul acela de oameni care cred că pot revela adevărul cu fierul ■ înroşit. Ei bine, să ştii, incandescenţa adevărului provine de | la alt foc. Sub tortură Bentivenga poate să-ţi fi spus minciunile cele mai absurde, pentru că nu mai vorbea el, ci: desfrîul lui, diavolul din sufletul lui.
– Desfrîul?
– Da, există un desfrîu al durerii, după cum există un desfrîu al adoraţiei şi chiar unul al umilinţei. Dacă le-a trebuit atît de puţin îngerilor rebeli ca să-şi schimbe înflăcărarea lor de adoraţie şi de umilinţă în înflăcărare de trufie şi de revoltă, ce să mai spui de o fiinţă umană? Iată, acum o ştii, gîndul] acesta m-a străbătut în cursul anchetelor mele inchizitoriale.! Şi din pricina asta am renunţat la activitatea aceea. Mi-aj lipsit curajul să anchetez slăbiciunile celor răi, pentru că am constatat că sunt aceleaşi slăbiciuni ca şi cele ale sfinţilor.”

Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
aug. 172020
 

”Dar când înşeli pe cel ce crede-n tine,
Nu pângăreşti doar dragostea ce-mbie,
Ci însuşi legământul ce te ţine
ca-n lanţuri ferecat de prietenie;
deci brâul ultim, unde-i miez pământul,
pe trădători îi arde-ntru vecie.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
iul. 312020
 

”Tot ce e rău şi ură-n cer stârneşte nedrept e-n ţel şi ca atare lumea cu silnicii şi-nşelăciuni loveşte.
Or, cum în om e proprie-nşelăciunea, de cei ce-nşală-i mai vârtos scârbit Hristos, şi-i strânge mai afund genunea.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
iun. 142020
 

”Nu-i poate sta-mpotrivă-al vostru sfat. Ea judecă, aşază şi-mplineşte, ca îngerii pe-al lor, al ei regat.
Din a schimba în veci nu se opreşte:
gonită-i de nevoie şi-i firesc
că-n goana ei tot pe-alţii noroceşte.
Aceasta-i Soarta contra cui cârtesc cei cari s-o laude s-ar cădea; dar vamă ei nu-i plătesc şi-n veci o ponegresc.
Ci ea n-aude şi nu-i ia în seamă; învârte roata-n rând cu cei ce-s primi, ferice pururi, fără griji sau teamă.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul VII

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
mai 282020
 

”Drăcescul iureş care-n veci nu moare pe morţi îi poartă-n voia lui, orbeşte, şi crunt îi zbate-n apriga vâltoare.
Iar când vântoasa-i smulge şi-o porneşte, ţâşnesc strigări şi vaier lung pe vale şi blesteme spre cel ce zămisleşte.
Văzui atunci că pe-astă cruntă cale sunt osândiţi cei ce-au robit în gând puterea minţii poftelor carnale.
Şi cum pe-aripi se lasă rând pe rând fugind de toamnă păsări călătoare, la fel şi ei se lasă duşi de vânt,
în sus, în jos, de-a valma, fără stare, şi-n veci sunt puşi să se-nfăşoare-n caier, şi-n veci sortiţi să geamă şi să zboare.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul V

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
ian. 252020
 

”Pe urma mea, spre-a ta scăpare deci, alungă-ţi paşii şi la drum porneşte, iar eu te-oi duce către loc de veci.
Acolo jos vei auzi cum creşte suspinul gloatei ce-n tumult pestriţ a doua moarte hohotind cerşeşte.
Şi-ai să mai vezi pe cei ce-s mulţumiţi să ardă-n foc, căci şi de-au fost mişei, nădejde trag s-ajungă fericiţi.
Iar de vei vrea să urci şi tu la ei, mai demnă fiinţă paşii tăi vor duce şi-am să te las plecând în grija ei;”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul I

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
ian. 152020
 

”Şi o lupoaică numai os şi piele, muncită-n trup de mii de pofte slute, ce multe neamuri a-ndemnat la rele,
sări şi ea uşoară-n pas şi iute, încât pierdui nădejdea mea cea bună de-a-ajunge-n vârf pe culmile pierdute.
Şi ca şi cel ce bucuros adună,
şi-apoi, de-şi pierde-avutul, mult suspină
şi-amarul strâns în lacrimi şi-l răzbună,
la fel pe mine sluta-n trup jivină mă-ndurera, căci mă-mpingea nevrut pe unde-n veci n-a răzbătut lumină.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul I

 Khayyam, Omar  Comentariile sunt închise pentru
ian. 052020
 

”Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârşită?
Dispreţuiesc şi libertinii, dar şi credinţa ipocrită.
Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat
C-aceste stranii ţări există? Care din voi le-a vizitat?”

Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)