Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
dec. 072025
 

”Fericirea femeii iubite, când această fericire vine din partea unui rival, e o tortură pentru bărbatul gelos. Pentru un gelos ca Raoul, însă, pentru această inimă ce cunoştea pentru întâia oară în viaţă amărăciunea fierei, fericirea Louisei era o moarte dintre cele mai ruşinoase, moartea sufletului şi a trupului. Ghicea totul: mâinile care se strânseseră, chipurile apropiate ce se cununaseră în faţa oglinzilor, ca un jurământ atât de dulce pentru îndrăgostiţii ce se văd astfel de două ori, spre a-şi întipări şi mai bine în amintire acest tablou. Ghicea sărutările nevăzute sub căderea draperiilor grele, smulse din agăţătoarele lor. Tălmăcea în chinuitoare dureri graiul paturilor de odihnă, retrase în umbra lor complice. Acest lux, această rânduială îmbietoare, această grijă minuţioasă de a cruţa orice stinghereală persoanei iubite, sau de a-i face o surpriză plăcută, această putere a dragostei, sporită de puterea regală, fură pentru Raoul o lovitură mortală. Oh, dacă există o uşurare a sfâşietoarelor dureri provocate de gelozie, aceea este inferioritatea bărba¬tului ce-a fost preferat în locul tău! Pe când, dimpotrivă, dacă există un iad în inima iadului, o tortură fără nume în vorbirea omenească, aceasta e atotputernicia unui zeu pusă la dispoziţia rivalului, o dată cu darurile tinereţii, ale frumuseţii, ale graţiei. În astfel de momente, se pare că Dumnezeu însuşi e împotriva îndrăgostitului dispreţuit.”

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”

 Demetrescu, Traian  Comentariile sunt închise pentru
ian. 272023
 

„Marile fericiri sunt îngăduite numai departe de lume, în sânul naturii, care nu pizmuieşte şi nu face rău.”

Traian Demetrescu

 Autori anonimi  Comentariile sunt închise pentru
dec. 202020
 

”O, tu, cel speriat de cruda Soartă,
Te linişteşte! Nu ştii tu cuvântul
Că toată firea – vie fie, moartă –
E-n mâna Celui ce-a zidit pământul?
Căci ce e scris, e scris – şi n-o să ardă Nimic vreodată-n lume legământul!
Iar de ce nu ţi-e scris, de bună seamă Că nu ai pentru ce să-ţi fie teamă.

Şi, Doamne-nalt, pot eu petrece oare
O zi să nu slăvesc a Ta-nălţime?
Cui să-i păstrez atâtea daruri rare,
Şi glasu-mi de poet, şi-aceste rime?
Tu daruri noi îmi dai., şi fiecare.
Primit din mâna ta, e-n întregime
Mult mai frumos decât cel dinainte.
Şi, până să ţi-l cer, mi-l dai, Părinte!

Şi-atunci cum aş putea eu să nu cânt
Mărirea Ta şi să nu te slăvesc
În sufletu-mi şi-n ochii-a câte sunt?
Ci n-am grumaz să pot – mărturisesc!
Şi nici atâta har într-un cuvânt,
Cât să te cânt şi cât să dovedesc
Povara darurilor fără număr,
Pe care, Doamne, mi le pui pe umăr!

O, tu, cel necăjit, încredinţează În mâna lui Allah cel înţelept
Grijile tale! Sub eterna-i rază, Sufletul tău netemător şi drept
Va sta-ntre oameni răi ca sub o pază.
Nu vrerea ta, să ştii, ia lumea-n piept,
Ci vrerea-n care-s toate câte-aştepţi
A Celui înţelept peste-nţelepţi!

Nu deznădăjdui! Alungă toate Tristeţile şi gândurile-amare!
Oare nu ştii că deznădejdea roade Chiar inima celui mai dârz şi tare?
Deci lasă tot! Un vis de rob nu poate Nimic în faţa Celui veşnic mare.
Tu-n voia sorţii mergi – şi-ai să ai parte
De darul fericirii fără moarte!”

”O mie și una de nopți”

Țapinarii – ”Sunt fericit”

 Țapinarii  Comentariile sunt închise pentru Țapinarii – ”Sunt fericit”
mai 032020
 

Sunt fericit și mă simt bine
Sensul vieții l-am descoperit
Întâlnindu-te pe tine.

Când eram mic, priveam la soare
Întrebându-mă ce-i fericirea
Acum știu, sunt băiat mare.

Fericirea-i un lucru mărunt
E o aripă care vibrează
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic, ce dansează.

Ideea mi-a venit citind o poezie
În care o albină-mi dă răspunsul
Restul e fantezie.

Sunt fericit și mă simt bine
Sensul vieții l-am descoperit
Întâlnindu-te pe tine.

Refren.

 Alighieri, Dante  Comentariile sunt închise pentru
ian. 252020
 

”Pe urma mea, spre-a ta scăpare deci, alungă-ţi paşii şi la drum porneşte, iar eu te-oi duce către loc de veci.
Acolo jos vei auzi cum creşte suspinul gloatei ce-n tumult pestriţ a doua moarte hohotind cerşeşte.
Şi-ai să mai vezi pe cei ce-s mulţumiţi să ardă-n foc, căci şi de-au fost mişei, nădejde trag s-ajungă fericiţi.
Iar de vei vrea să urci şi tu la ei, mai demnă fiinţă paşii tăi vor duce şi-am să te las plecând în grija ei;”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul I

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
ian. 202020
 

”Din cântecul acesta toți cei de față pricepură că o iubire nouă și dulce îi pătrunsese în suflet Filomenei; dar, cum din vorbele cântării părea că doamna cunoscuse și alte bucurii pe lângă aceea dea-și vedea mereu alăturea iubitul, fu socotită pe deplin fericită, deși din cei de față se aflau unii care o pizmuiau.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”