Eco, Umberto  Comentariile sunt închise pentru
ian. 152026
 

”- Ce minune, spunea Nicola, mai departe. Şi ai să vezi că mulţi au să vorbească de vrăjitorie şi despre amestecul necuratului…
– într-adevăr, aici poţi vorbi pe drept cuvânt de magie, a încuviinţat Guglielmo. Numai că sunt două forme de magii. Există o magie care este lucrarea diavolului şi care urmăreşta prăbuşirea omului prin acţiuni despre care nu este îngăduit să vorbim. Dar există şi o magie care este lucrare a lui Dumnezeu, acolo unde ştiinţa Domnului iese la iveală prin ştiinţa omului, care slujeşte să transforme natura, şi care are unul dintre scopuri acela de a prelungi însăşi viaţa omului. Şi aceasta este magie sfântă, căreia înţelepţii ar trebui întotdeauna să-şi închine viaţa, nu numai pentru a descopen lucruri noi, ci pentru a descoperi atâtea secrete ale naturii, pe care înţelepciunea divină le împărtăşise evreilor, grecilor și atâtor popoare antice, şi azi chiar şi necredincioşilor (şi nu mai spun câte lucruri minunate de optică şi de ştiinţă a vederii găsesc în cărţile necredincioşilor!).”

Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

 Autori anonimi, Motivațional  Comentariile sunt închise pentru
ian. 292023
 

”Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte…
Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte.
Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum,
Dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum!
Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere,
El îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere!
Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate…
Și astăzi… spun și eu oricui: mergi mai departe… Că se poate!”

(Autor anonim)

Lucian Blaga – ”Vreau să joc”

 Lucian Blaga – ”Vreau să joc”  Blaga, Lucian  Comentariile sunt închise pentru Lucian Blaga – ”Vreau să joc”
ian. 292023
 

“O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine –
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
„Sunt rob în temniţă!”

Lucian Blaga, ”Vreau să joc”

Licuța Pântia – ”Unii și alții”

 Licuța Pântia – ”Unii și alții”  Pântia, Licuța  Comentariile sunt închise pentru Licuța Pântia – ”Unii și alții”
ian. 272023
 

”Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit…
Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”

Licuţa Pântia, ”unii și alții”

 Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru
ian. 012023
 

”Știu unde
Nu știu de unde,
Nu știu de ce
Și nu știu
Pentru ce merit
Dumnezeu te-a trimis
Pe buzele mele.”

Adrian Păunescu, ”Detalii”

 Autori anonimi  Comentariile sunt închise pentru
dec. 202020
 

”O, tu, cel speriat de cruda Soartă,
Te linişteşte! Nu ştii tu cuvântul
Că toată firea – vie fie, moartă –
E-n mâna Celui ce-a zidit pământul?
Căci ce e scris, e scris – şi n-o să ardă Nimic vreodată-n lume legământul!
Iar de ce nu ţi-e scris, de bună seamă Că nu ai pentru ce să-ţi fie teamă.

Şi, Doamne-nalt, pot eu petrece oare
O zi să nu slăvesc a Ta-nălţime?
Cui să-i păstrez atâtea daruri rare,
Şi glasu-mi de poet, şi-aceste rime?
Tu daruri noi îmi dai., şi fiecare.
Primit din mâna ta, e-n întregime
Mult mai frumos decât cel dinainte.
Şi, până să ţi-l cer, mi-l dai, Părinte!

Şi-atunci cum aş putea eu să nu cânt
Mărirea Ta şi să nu te slăvesc
În sufletu-mi şi-n ochii-a câte sunt?
Ci n-am grumaz să pot – mărturisesc!
Şi nici atâta har într-un cuvânt,
Cât să te cânt şi cât să dovedesc
Povara darurilor fără număr,
Pe care, Doamne, mi le pui pe umăr!

O, tu, cel necăjit, încredinţează În mâna lui Allah cel înţelept
Grijile tale! Sub eterna-i rază, Sufletul tău netemător şi drept
Va sta-ntre oameni răi ca sub o pază.
Nu vrerea ta, să ştii, ia lumea-n piept,
Ci vrerea-n care-s toate câte-aştepţi
A Celui înţelept peste-nţelepţi!

Nu deznădăjdui! Alungă toate Tristeţile şi gândurile-amare!
Oare nu ştii că deznădejdea roade Chiar inima celui mai dârz şi tare?
Deci lasă tot! Un vis de rob nu poate Nimic în faţa Celui veşnic mare.
Tu-n voia sorţii mergi – şi-ai să ai parte
De darul fericirii fără moarte!”

”O mie și una de nopți”

 Țuțea, Petre  Comentariile sunt închise pentru
mart. 012020
 

”Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.”

Petre Țuțea

 Eco, Umberto  Comentariile sunt închise pentru
ian. 202020
 

”- (…) Şi aceasta este magie sfântă, căreia înţelepţii ar trebui întotdeauna să-şi închine viaţa, nu numai pentru a descopen lucruri noi, ci pentru a descoperi atâtea secrete ale naturii, pe care înţelepciunea divină le împărtăşise evreilor, grecilor și atâtor popoare antice, şi azi chiar şi necredincioşilor (şi nu mai spun câte lucruri minunate de optică şi de ştiinţă a vederii găsesc în cărţile necredincioşilor!). Şi pe toate aceste cunoştinţe o ştiinţă creştină va trebui să pună din nou stăpînire şi s-o ia înapoi de la păgâni şi de la necredincioşi tamquam ai iniustis possessoribus.
– Dar de ce aceia care deţin această ştiinţă nu o împărtăşesc întregului popor al lui Dumnezeu?
– Pentru că nu tot poporul lui Dumnezeu e pregătit să primească atîtea secrete, şi s-a întîmplat adesea ca deţinătorii acestei ştiinţe să fie luaţi drept magi ce au legămînt cu diavolul, plătind cu viaţa lor dorinţa pe care o avuseseră să-i facă pe ceilalţi părtaşi la comoara lor de cunoaştere. Chiar eu, în timpul unor procese în care era bănuit cineva că ar avea legătură cu diavolul, a trebuit să mă feresc de a folosi aceste lentile, slujindu-mă de secretari binevoitori care să-mi citească documentele de care aveam nevoie (…).”

Umberto Eco, ”Numele trandafirului”

 Maica Teresa  Comentariile sunt închise pentru
ian. 192020
 

“A sacrifice to be real must cost, must hurt, and must empty ourselves. Give yourself fully to God. He will use you to accomplish great things on the condition that you believe much more in his love than in your weakness.”

Mother Teresa

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
ian. 182020
 

”Maslul fusese săvârşit în mare taină, deoarece cardinalul, credincios obiceiului său de a face totul pe ascuns, lupta îm¬potriva aparenţelor şi chiar a realităţilor, continuând să pri-mească lume la patul său, ca şi cum n ar fi fost lovit decât de o boală trecătoare. Guénaud, la rândul lui, nu dădea în vileag absolut nimic: urmărit cu întrebările, hărţuit de cu¬rioşi şi de curteni, el nu răspundea nimic, sau cel mult atât: „Eminenţa sa e încă plină de tinereţe şi de putere; dar Dum¬nezeu soroceşte aşa cum îi e vrerea, şi când a hotărât să doboare un om, trebuie ca omul să cadă„.

Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”

 Blavatsky, Helena Petrovna  Comentariile sunt închise pentru
ian. 182020
 

“As God creates, so man can create. Given a certain intensity of will, and the shapes created by the mind become subjective. Hallucinations, they are called, although to their creator they are real as any visible object is to any one else. Given a more intense and intelligent concentration of this will, and the form becomes concrete, visible, objective; the man has learned the secret of secrets; he is a MAGICIAN.”

Helena Petrovna Blavatsky, ”Works of H. P. Blavasky 31 Illustrated Books w/ links”