Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 152020
 

1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob. 2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor. 3. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuțimea mâniei Tale. 4. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre și-ți întoarce mânia Ta de la noi. 5. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Său vei întinde mânia Ta din neam în neam? 6. Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viața și poporul Tău se va veseli de Tine. 7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta și mântuirea Ta dă-ne-o nouă. 8. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său 9. Și peste cuvioșii Săi și peste cei ce își întorc inima spre Dânsul. 10. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălășluiască slava în pământul nostru. 11. Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea […]

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 142020
 

1. Cât de iubite sunt locașurile Tale, Doamne al puterilor! 2. Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului; inima mea și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu. 3. Că pasărea și-a aflat casa și turtureaua cuib, unde-și va pune puii săi: 4. Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu. 5. Fericiți sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda. 6. Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suișuri în inima sa a pus, 7. În valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege, 8. Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion. 9. Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacob! 10. Apărătorul nostru, vezi Dumnezeule și caută spre fața unsului Tău! 11. Că mai bună este o zi în curțile Tale […]

Nicolae Labiș – ”Dans”

 Nicolae Labiș – ”Dans”  Labiș, Nicolae  Comentariile sunt închise pentru Nicolae Labiș – ”Dans”
sept. 142020
 

”Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă-în suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare… Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi. Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi Braţele de aer ale clipei duse. Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Câtă deznădejde paşii noştri mână! Ca un vânt ce smulge frunza din păduri, Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână… Mâine dimineaţă o să fim străini, Vei privi tăcută mâine dimineaţă Cum prin descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă… Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Când mi-am plâns iubkea destrămată-n toamnă, Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă. Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi, Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare, Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi — În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare…” Nicolae Labiș, […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
sept. 132020
 

”Dar câtă vreme-mi voi simţi neînfrântă conştiinţa-n piept, râvnesc să ştii că-s gata cu soarta însăşi a mă lua la trântă. De mult cunosc’ care-mi va fi răsplata: de-aceea zic: ţie-şi năravu-n braţă şi joace-şi Soarta cât pofteşte roata.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XV

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
sept. 132020
 

”Pe dragul tău să-l vezi curând că vine Adus de soarta bună către tine.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 132020
 

1. Dumnezeu a stat în dumnezeiasca adunare și în mijlocul dumnezeilor va judeca. 2. Până când veți judeca cu nedreptate și la fețele păcătoșilor veți căuta? 3. Judecați drept pe orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit, celui sărman. 4. Mântuiți pe cel sărman și pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviți-i. 5. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului. 6. Eu am zis: „Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”. 7. Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți. 8. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale. Vechiul Testament (Psalmii, 81:1-8)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
sept. 132020
 

“Se uită în cărțile lui, apropiindu-se de dânsul și întrebând: – Pierzi sau câștigi? – În orice caz, te pierd pe dumneata – răspunse Alistar foarte încet. Liana nu găsi promt replica pe care ar fi dorit-o. Recurse la trucul instinctiv al femeii în orice încurcătură față de un bărbat; ridică ochii leneș spre el și surâzând enigmatic murmură: – Da?” Liviu Rebreanu, ”Jar”

Rage Against the Machine – ”Guerrilla Radio”

 Rage Against The Machine  Comentariile sunt închise pentru Rage Against the Machine – ”Guerrilla Radio”
sept. 132020
 

Transmission, third World War, third round A decade of the weapon of sound above ground No shelter, if you’re looking for shade I lick shots at the brutal charade As the polls close like a casket, on truth devoured A silent play on the shadow of power A spectacle monopolized The cameras eyes on choice disguised Was it cast for the mass who burn and toil Or for the vultures who thirst for blood and oil? Yes, a spectacle monopolized They hold the reins, stole your eyes All the Fist-a-gons, the bullets, and bombs Who stuff the banks, who staff the party ranks More for Gore or the son of a drug lord None of the above, fuck it, cut the cord! Lights out! Guerrilla radio! Turn that shit up! Lights out! Guerrilla radio! Turn that shit up! Lights out! Guerrilla radio! Turn that shit up! Lights out! Guerrilla radio! […]

Editors – ”Munich”

 Editors  Comentariile sunt închise pentru Editors – ”Munich”
sept. 132020
 

I’m so glad I’ve found this I’m so glad I did I’m so glad I’ve found this I’m so glad I did People are fragile things, you should know by now Be careful what you put them through People are fragile things, you should know by now You’ll speak when you’re spoken to It breaks when you don’t force it It breaks when you don’t try It breaks if you don’t force it It breaks if you don’t try People are fragile things, you should know by now Be careful what you put them through People are fragile things, you should know by now You’ll speak when you’re spoken to With one hand you calm me With one hand I’m still With one hand you calm me With one hand I’m still People are fragile things, you should know by now Be careful what you put them through People are […]

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 122020
 

1. Cel ce paști pe Israel, ia aminte! Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif, 2. Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim și Veniamin și Manase. 3. Deșteaptă puterea Ta și vino să ne mântuiești pe noi. 4. Dumnezeule, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta, și ne vom mântui! 5. Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi? 6. Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură? 7. Pusu-ne-ai în ceartă cu vecinii noștri și vrăjmașii noștri ne-au batjocorit pe noi. 8. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi și arată fața Ta și ne vom mântui. 9. Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri și ai răsădit-o pe ea. 10. Cale ai făcut înaintea ei și ai răsădit rădăcinile ei și s-a umplut pământul. 11. Umbra ei și mlădițele ei au […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
sept. 122020
 

“Căsătoria e o temniţă în care oamenii, cu firi diferite, se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 112020
 

1. Dumnezeule, intrat-au neamurile în moștenirea Ta, pângărit-au locașul Tău cel sfânt, făcut-au din Ierusalim ruină. 2. Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului, trupurile celor cuvioși ai Tăi, fiarelor pământului. 3. Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul Ierusalimului și nu era cine să-i îngroape. 4. Făcutu-ne-am ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru. 5. Până când, Doamne, Te vei mânia până în sfârșit? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta? 6. Varsă mânia Ta peste neamurile care nu Te cunosc și peste împărățiile care n-au chemat numele Tău. 7. Că au mâncat pe Iacob și locul lui l-au pustiit. 8. Să nu pomenești fărădelegile noastre cele de demult; degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, că am sărăcit foarte. 9. Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău; Doamne, izbăvește-ne pe noi și curățește păcatele noastre pentru numele Tău. 10. Ca nu cumva […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
sept. 112020
 

“I would rather dip my bread in salt and look at the sun than dip it in butter and look at my feet.” Panaït Istrati, ”On the Docks in Brăila”

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 102020
 

62. Dar ei au ispitit și au amărât pe Dumnezeul Cel Preaînalt și poruncile Lui nu le-au păzit. 63. Și s-au întors și au călcat legământul ca și părinții lor, întorsu-s-au ca un arc strâmb. 64. Și L-au mâniat pe El cu înălțimile lor și cu idolii lor L-au întărâtat pe El. 65. Auzit-a Dumnezeu și S-a mâniat și a urgisit foarte pe Israel. 66. A lepădat cortul Său din Silo, locașul Lui, în care a locuit printre oameni. 67. Și a robit tăria lor și frumusețea lor a dat-o în mâinile vrăjmașului. 68. Și a dat sabiei pe poporul Său și de moștenirea Lui n-a ținut seamă. 69. Pe tinerii lor i-a mistuit focul și fecioarele lor n-au fost înconjurate cu cinste. 70. Preoții lor de sabie au căzut și văduvele lor nu vor plânge. 71. Și S-a deșteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz amețit de […]

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 092020
 

45. De câte ori L-au amărât în pustiu, L-au mâniat în pământ fără de apă! 46. Și s-au întors și au ispitit pe Dumnezeu și pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat. 47. Nu și-au adus aminte de brațul Lui, de ziua în care i-a izbăvit pe ei din mâna asupritorului. 48. Că a făcut în Egipt semnele Lui și minunile Lui în câmpia Taneos: 49. El a prefăcut în sânge râurile lor și apele lor, ca să nu bea. 50. El a trimis asupra lor tăuni și i-a mâncat pe ei; și broaște și i-a prăpădit pe ei. 51. Dat-a stricăciunii rodul lor și ostenelile lor, lăcustelor. 52. Bătut-a cu grindină via lor și duzii lor cu piatră. 53. Dat-a grindinii dobitoacele lor și averea lor focului. 54. Trimis-a asupra lor urgia mâniei Lui; mânie, urgie și necaz trimis-a prin îngeri nimicitori. 55. Făcut-a cale mâniei Lui; n-a cruțat de […]

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 082020
 

36. Cu toate acestea încă au mai păcătuit și n-au crezut în minunile Lui. 37. Și s-au stins în deșertăciune zilele lor și anii lor degrabă. 38. Când îi ucidea pe ei, Îl căutau și se întorceau și reveneau la Dumnezeu. 39. Și și-au adus aminte că Dumnezeu este ajutorul lor și Dumnezeul Cel Preaînalt este izbăvitorul lor. 40. Dar L-au înșelat pe El, cu gura lor și cu limba lor L-au mințit. 41. În inima lor n-au fost drepți cu El, nici n-au crezut în legământul Lui. 42. Iar El este îndurător, va curăți păcatele și nu-i va nimici. 43. Își va întoarce de multe ori mânia Lui și nu va aprinde toată urgia Lui. 44. Și-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece și nu se mai întoarce. Vechiul Testament (Psalmii, 77:36-44)

Hooverphonic – ”Plus profond”

 Hooverphonic  Comentariile sunt închise pentru Hooverphonic – ”Plus profond”
sept. 072020
 

It enters your veines It enters your soul It tries to obsess you It looks for defaults Try not to lose not to lose control Try not to lose not to lose control It tries to destroy you It tries to tear you down Am I lost lost in your backyard Feel the pain Yellow takes over Yellow takes over Yellow takes over Try not to lose, not to lose control [x4] C’était toujours la même chose tu sais J’étais dans une capsule Et après quelques semaines [Repeat all] [Repeat end many times] Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: azlyrics.com

 Versete și Cărți Sacre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 072020
 

12. Fiii lui Efraim, arcași înarmați, întors-au spatele, în zi de război. 13. N-au păzit legământul lui Dumnezeu și în legea Lui n-au v vrut să umble. 14. Și au uitat facerile Lui de bine și minunile Lui, pe care le-a arătat lor, 15. Minunile pe care le-a făcut înaintea părinților lor, în pământul Egiptului, în câmpia Taneos. 16. Despicat-a marea și i-a trecut pe ei; stătut-au apele ca un zid; 17. Povățuitu-i-a pe ei cu nor ziua și toată noaptea cu lumină de foc; 18. Despicat-a piatra în pustie și i-a adăpat pe ei cu bogăție de apă. 19. Scos-a apă din piatră și au curs apele ca niște râuri. 20. Dar ei încă au greșit înaintea Lui, amărât-au pe Cel Preaînalt, în loc fără de apa. 21. Și au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare sufletelor lor. 22. Și au grăit împotriva lui Dumnezeu și au […]

Hooverphonic – ”No more sweet music”

 Hooverphonic  Comentariile sunt închise pentru Hooverphonic – ”No more sweet music”
sept. 072020
 

I was told about a second chance Now I know that’s not a rule in a game called romance I was fooling around Foolin’ around We lie and we cheat Desire indeed I knew where this would lead us to when I… Was fooling around I was fooling around Foolin’ around No more No more sweet music Just straight, tell me straight If you got to do what you got to do No more No more sweet music Just straight, tell me straight We know there is no happy end But still I’m tempted every time We’re fooling around Foolin’ around We are fooling around Foolin’ around Now we know there is no second chance In this lost game of romance Too much fooling around Foolin’ around Too much fooling around Foolin’ around No more No more sweet music Just straight, tell me straight If you got to do what […]

 Labiș, Nicolae  Comentariile sunt închise pentru
sept. 062020
 

”De ce-am crezut de-atâtea ori Că-mi place-o floare numai dintre atâtea flori, De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi Găseam o altă floare cu foile mai moi? Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspunzând O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând, Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie. S-o am întreagă-n mine, mi-ajunge doar o dată Gingaşa crizantemă să fie sărutată. Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram, Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.” Nicolae Labiș, ”Confesiuni” (fragment)