”Dacă trupul tău seamănă Cu o ramură de copac uscată Dacă sufletul tău seamănă Cu cenuşa stinsă, Cum ai mai putea fi atins De o catastrofă?” (Tao în aforisme)
“Early in life, when I first saw waterlilies on the ripples of a lake, I didn’t think they were flowers which grew from the water, but rather flowers which were mirrored from the shore into the lake. So many flowers grow in the silent waters of our souls, and they unfold their petals over the glaze of our consciousness: they grow from within us, but we think them reflections from the external world.” Lucian Blaga
“Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe.” Ion Luca Caragiale
“Și tot ce nu reușesc să trăiască Întîmple-li-se în somn” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
Urma – ”Terminus”
Urma – ”Terminus” (versuri/lyrics): Lazy night, you’re here again I’ve got nothing to say Your shadow’s kind to me and my trouble’s fading away. No signs to point directions home But I got to go now Back To my love. Bartender forgive me son Can you show me the door? It seems I need a map Cannot find the exit alone. No signs to point directions out But I got to go now Back To my love. One drink’s all I need I got to go I’m not from this world. One more for the road I need to know Where’s the end of this world. Lady, please excuse me now Can I play in your game? I lost my self esteem In a bar where the drinks have no name. The sun is coming up And I need to be on my way Back To my love. One drink’s […]
“To look at food and say that it is good will not satisfy a starving man; he must put forth his hand and eat. So to hear the Master’s words is not enough; you must do what He says, attending to every word, taking every hint”.” Annie Besant, ”Initiation: The Perfecting of Man”
“Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare… Dar într-o zi se rupse şi prin spărturi văzui Copacul despletindu-şi în coame şi frunzare Tot aurul lui verde şi toată floarea lui. Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeţi! El numai pentru tine şi-a pus un alt vestmânt, Zoreşte spre belşugul miresmei şi alege-ţi Pat neted în plocadul de ierburi şi pământ. II Aşa am pus deoparte şi munca migăloasă, Şi trândăvia iernii, şi grijile de ieri. Ca singur, în şoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neştiut fior Simții urcând prin lucruri spre fiinţa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieţii fior biruitor.” George Bacovia, ”Driada” (fragment)
”(…)împrejurarea în care mă aflu, numai vicleşugul şi minciuna mă mai pot scăpa! Că se spune: „Femeia îşi ţese beteala pentru ziua de nuntă„, iar proverbul grăieşte: „Te-am păstrat, o, lacrimă, ca să-mi slujeşti la nevoie„!” ”O mie și una de nopți”
“Ținea la el! Ei, și? Și el ținea la ea, și unde scrie că lucrul cel mai potrivit care urmau să-l facă ei doi era să-și răpească unul altuia libertatea? Numai pentru că dintre atîția bărbați ți-a plăcut la un moment dat unul singur? Acest moment dat nu e numai un ”moment”, cum spune și cuvîntul, adică ceva trecător, dar mai e și ”dat”, adică impus de împrejurări. Nu e deci clar că valoarea lui dispare îndată ce dispar împrejurările?” Marin Preda, ”Marele singuratic”
Travka – ”Zâmbetul tău”
”Zâmbetul tău Nu e ca zâmbetul meu… Gândim diferit, Iubim diferit… Dacă la răsărit ți-ai uitat un pitic, la răsărit… Întoarce-te cu pași de indian! Nu deranja un șaman, cu mintea mea! Simt liniștea ta în neliniștea mea… Zâmbetul tău Nu e ca zâmbetul meu Gândim diferit, Iubim diferit… Dacă la răsărit ți-ai uitat un pitic, la răsărit… Întoarce-te cu pași de indian! Nu deranja un șaman, cu mintea mea! Simt liniștea ta în neliniștea mea… Pot fi ce-i mai rău pentru chipul tău! Nu te transforma după viața mea… Simt liniștea ta… În neliniștea mea…”
Bosquito – ”Copilul din pădurea de fagi”
”Tu ştii cum să cânţi Şi cum să descânţi, Ţie ţi-aş putea Spune despre ea. De când a plecat, Vremea-n loc a stat, Frigul m-a chemat Şi m-a-mbrăţişat. Refren: Câte vieţi mi-ar trebui să uit, copile, Flama de smarald din ochii ei? Cântec dulce de ţigan cântă-mi, copile, Cu descântec dorul să mi-l iei. Rătăcesc prin gând, Mi-ar plăcea să plâng Munţi de patimă, Nicio lacrimă. Ce zici, am să pot Inima s-o scot, S-o arunc de tot, Că n-o mai suport? Refren Ce zici? Am să pot Inima s-o scot? Ce zici? Am să pot Inima s-o scot? Tu ce zici, am să pot Inima s-o scot? S-o arunc de tot Că n-o mai suport? Refren X3 Câte vieţi mi-ar trebui să uit, copile, Flama de smarald din ochii ei? Cântec dulce de ţigan cântă-mi, copile, Cu descântec viaţa să mi-o iei.”
“Mamă, […] mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… […] Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.” Marin Sorescu, ”Iona”
“La fiece neam de oameni se ivesc poeți și sfinți și gânditori, cari știu să aleagă, din limba seminției lor, cuvintele de vrajă și de putere, cari mai răsfrâng sau mai îngână limba lui Dumnezeu. Lucrează, din adâncul lor demonic, în sufletul acestor poeți și sfinți și gânditori, năzuința secretă și uzurpatoare, de a iscodi cuvintele cu care Dumnezeu a făcut tot ce este. Ei plăsmuiesc și înfăptuiesc prin cuvinte de vrajă. Cântecul lor e o faptă. Faptele lor sunt cântece. Nu încape îndoială că ispita de care poeții, sfinții și gânditorii sunt încercați de a dezvîlui, de a descoperi chiar cuvintele dumnezeiești este „drăcească”. Dar se pare că fără oareșicare „drăcie” cele mai frumoase și mai minunate lucrări omenești – nu s-ar înfăptui.” Lucian Blaga, ”Luntrea lui Caron”
“One has a soul, and one is a Spirit.” Samael Aun Weor,” The Revolution of Beelzebub”
Silent Strike feat. Ada Milea – ”Astenie” (de Emil Brumaru)
”Trăiam în bulion, trăiam în fructe Trăiam în dulci latrine, duceam naive lupte Iubeam păianjeni fără ca să-mi pese, Pe tăvi dormeam alături de mari fese.. Azi sunt ca o mătase, Doar sufletul îmi lunecă prin casă Azi sunt ca o mătase, Doar sufletul îmi lunecă prin casă. Cerbi uriași cu fluturi calzi în gură Alunecă prin somn Însângerați de frăgezimea ierbii Pe lacuri mari plutesc striviți de nuferi proaspeți cerbii. Azi sunt ca o mătase. Azi sunt ca o mătase (sunt ca o mătase) x2 Doar sufletul îmi lunecă prin casă (sunt ca o mătase) x3 Azi sunt ca o mătase Doar sufletul îmi lunecă prin casă. Sunt ca o mătase x5 Sunt ca o mătase” Versuri: Emil Brumaru
”Cel care îl cultivă pe Tao Nu cultivă datoria şi dreptatea socială Ci-şi dezvoltă mai întâi calităţile proprii. Căci cel care îi vede pe alţii Fără a se vedea pe el însuşi, Cel care îi aude pe ceilalţi fără a se auzi pe sine, Îşi pierde claritatea viziunii Şi devine un altul Decât el însuşi.” (Tao în aforisme”
Adrian Beznă – ”Mi-a mai rămas”
”Mi -a mai rămas o lacrimă și atât am s-o împart cinstit cu fiecare cu prieteni și cu aceia care fără de vină poate m-au urât Mi -a mai rămas un zâmbet echivoc un fel de plictiseală emotivă pe care să-l usuc cu sugativă și să-l presar egal,din loc în loc Mi-a mai rămas un gând nefolosit e-un gând curat,cu margini șlefuite, pe care să-l spun pe negândite , un gând frumos și bun de dăruit Mi-a mai rămas un singur anotimp e alb și are gheață pe la poluri și mă gândeam să îl îndes prin goluri lăsate de iubire între timp Mi-a mai rămas o inimă în piept și îmi doream să o împart la lume dar o păstrez că-mi trebuie, anume Să am ceva cu ce sa te aștept” Versuri: Sorin Poclitaru Interpretare: Adrian Beznă
“For the unfortunate entity on that level it is indeed true that „all the earth is full of darkness and cruel habitations,” but it is darkness which radiates from within himself and causes his existence to be passed in a perpetual night of evil and horror—a very real hell, though, like all other hells, entirely of man’s own creation.” Charles Webster Leadbeater, ”The Astral Plane Its Scenery, Inhabitants and Phenomena”
„Îi îndrăgesc pe cei care pot zâmbi la necaz, care îşi adună forţele la supărare şi devin cutezători prin reflecţie. Numai minţile mici dau înapoi, în timp ce oamenii a căror inimă este fermă, şi a căror conştiinţă le aprobă purtarea îşi urmează principiile până la moarte.” Leonardo da Vinci