”Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru şi de sare. Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat ca o umbră, ca un şarpe dezarmat. Trec fantome-ale verii în declin, corabiile sufletului meu marin. Şi viaţa mea se iluminează, sub ochiul tău verde la amiază, cenuşiu ca pământul la amurg. Oho, alerg şi salt şi curg. Mai lasă-mă un minut. Mai lasă-mă o secundă. Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip. Mai lasă-mă o briză, o undă. Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.” Nichita Stănescu, ””Viața mea se iluminează”
”Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.” Nichita Stănescu
”Somnul Și dacă pietrele sunt păsări dormind, lung dormind, ale unui altui aer?… Și dacă arborii soldați sunt dormind, după luptă dormind, ai altei cetăți?… Și dacă eu sunt un vis; și dacă m-ar trezi cineva spunându-mi: tu ești; apără-mă și fii.” Nichita Stănescu
”Tunde soarele de rază și să-mi faci cămașă mie, calul tunde-l când nechează de vorbirea lui. HAI, ÎMBRACĂ-MĂ ÎN CÂNTEC spus de alte animale, să mă vezi, să nu mă crezi omul dumitale.” Nichita Stănescu
“Ştim că unu plus unu fac doi, dar eu şi cu tine, nu ştim, vai, nu ştim cât facem.” Nichita Stănescu, ”Măreţia frigului”
“Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul?” Nichita Stănescu, ”O viziune a sentimentelor”
„Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.” Nichita Stănescu … Vezi mai mult
”Nu cum sunt eu sunt eu ci cum eşti tu sunt eu. Un fel de tu sunt eu pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.” Nichita Stănescu
„Mi-am îngropat cuvintele de dragoste în pământ și beregata mi-am spânzurat-o de gât. Precis că sunt sfânt și numai atât. Cele două picioare nici nu le mai simt și nici tălpile cu care merg mereu. E absolut sigur că nu mai pot să mint. Precis că sunt zeu. Mi-am azvârlit dinții din gingie și sabia mi-am descins-o din șold. Precis că inima mea este vie și că eu sunt mort. Dar mi-am întors capul și m-am uitat înapoi, la doi ochi îngenați, cu ochii mei doi și împărați. Ce-o mai fi cu mine, te întreb acum, oare oi mai fi fiind, de este în ființa mea jar și fum, dor și jind?” Nichita Stănescu
”N-ai să vii N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru din al ochiului meu vast meteor ai fost şi astru şi incest ai fost, prea cast. Uite-aşa rămânem orbi surzi şi ciungi de un cuvânt. Soarbe-mă de poţi să sorbi „S” e rece azi din sunt.” Nichita Stănescu
”Voi cădea în genunchi numai în fața copacului pentru că el are o mie de picioare și suferă să meargă. Când mi-e dor de tine sărut o piatră pentru ca nu are gură, deși e mai tare ca dintele meu.” Nichita Stănescu
Nicu Alifantis – ”Toamna” (versuri după Nichita Stănescu)
A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite pân’ la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac Într-o dragoste mare. Versuri după Nichita Stănescu.
”Lasă-mă numai să-mi fie dor de tine. Lasă-mă în numai trădarea mea curată şi uită-mi vina pe spinările stelelor care mi-au plecat din ochi spre altădată.” Nichita Stănescu
”Fă-te, suflete, câmp întins Până la mare ! Fă-mi-te, suflete, stâncă zburând în soare ! În centrul rotirilor de vulturi eu îmi ridic șira spinării și pleoapele mi le deschid, așa cum aș spune iubitei mele: – Te iubesc ! ca să năvălească lumea în mine, urlând Ce adânc sunt, Doamne, ce adânc ! Nesfârșită văgăună luminoasă sunt, au loc și arborii și hergheliile și turmele… De-acia merg clătinându-mă puțin, pipăind trunchiurile, până jos de unde-ncepe pământul. Ce de întâmplări în sufletul meu ! De-aceea îmi întind mâinile înfigându-le în pământ, de-aceea ridic pământul până la buze… Și ce de întâmplări în sufletul meu!” Nichita Stănescu
”Uite ce repede judecăm noi uneori existența și oamenii…Viața merită să fie trăită din pricina faptului că ea stârnește așa frumoase sentimente.” Nichita Stănescu
”…dacă pot să iubesc mi-e destul şi mi-este surâs şi mi-este vis dacă pot să iubesc. La urmă, la umbră am cântat: dacă cineva poate să iubească e împărat dacă cineva este iubit e infinit şi dacă există iubire din goluri se naşte plinul.” Nichita Stănescu