„Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” Nichita Stănescu
Stănescu, Nichita
„Spune-mi care mamă-anume Cea mai scumpă e pe lume? Puii toți au zis de pasări, Zarzării au zis de zarzări, Peștișorii, de peștoaică, Ursuleții, de ursoaică, Șerpișorii, de șerpoaica, Tigrișorii, de tigroaică, Mânjii toți au zis de iepe, Firul cepii-a zis de cepe, Nucii toți au zis de nucă, Cucii toți au zis de cucă, Toți pisoii, de pisică, Iară eu, de-a mea mămică. Orice mamă e anume, Cea mai scumpă de pe lume!” Nichita Stănescu
„Să nu vă scape mirosul de viață pe care îl are secunda.” Nichita Stănescu
”Ea era frumoasă ca umbra unei idei, – a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Râzânda și plângânda cu lacrimi mari era sărată ca sarea slăvită la ospețe de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. Între ape, numai ea era pământ.” Nichita Stănescu
„Mi-adusesem aminte cum m-ai sărutat tu odată pe frunte și ce răcoare umbroasă mai lăsase pe inima mea fericită cum mărarul peste roșii desigur, atunci chiar eram și nu-mi prea păsa de sunt om, cal, delfin, piatră sau vulture.” Nichita Stănescu
„N-a fost pe țara asta atâta ninsoare și mulți credeau c-o să-nghețe? Ce, a înghețat țara? N-a înghețat. Nu mor caii când vor câinii!” Nichita Stănescu
”Ieri am văzut toamnă, ca și cum aș fi fost, Am văzut-o, ca și cum aș fi avut ochi, Ah, cât de bine mi-a fost în previzibilul de ieri, Ah, cât de bine mi-era când mi-aduceam aminte Că am până când și prieteni Mai zbura câte o pasăre și strigam: „AH , CE ÎNTÂMPLARE A VEDERII!„ Mai stătea câte un arbore pe șosea și-i spuneam: „Bătrâne, n-a-nceput războiul, nu mă spânzur de tine?„ Ieri era o toamnă de aur, Azi părul meu e de argint.” Nichita Stănescu, ”Toamna românească”
Nicu Alifantis – ”De dragoste” (versuri de Nichita Stănescu)
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. (versuri din poeziile „De dragoste” şi „Evocare”, autor Nichita Stănescu) Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
Nichita Stănescu – ”Viața mea se iluminează” (recită Eusebiu Ștefănescu)
”Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru şi de sare. Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat ca o umbră, ca un şarpe dezarmat. Trec fantome-ale verii în declin, corabiile sufletului meu marin. Şi viaţa mea se iluminează, sub ochiul tău verde la amiază, cenuşiu ca pământul la amurg. Oho, alerg şi salt şi curg. Mai lasă-mă un minut. Mai lasă-mă o secundă. Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip. Mai lasă-mă o briză, o undă. Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.” Nichita Stănescu, ””Viața mea se iluminează”
”Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.” Nichita Stănescu
”Somnul Și dacă pietrele sunt păsări dormind, lung dormind, ale unui altui aer?… Și dacă arborii soldați sunt dormind, după luptă dormind, ai altei cetăți?… Și dacă eu sunt un vis; și dacă m-ar trezi cineva spunându-mi: tu ești; apără-mă și fii.” Nichita Stănescu
”Tunde soarele de rază și să-mi faci cămașă mie, calul tunde-l când nechează de vorbirea lui. HAI, ÎMBRACĂ-MĂ ÎN CÂNTEC spus de alte animale, să mă vezi, să nu mă crezi omul dumitale.” Nichita Stănescu
“Ştim că unu plus unu fac doi, dar eu şi cu tine, nu ştim, vai, nu ştim cât facem.” Nichita Stănescu, ”Măreţia frigului”
“Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul?” Nichita Stănescu, ”O viziune a sentimentelor”
„Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.” Nichita Stănescu … Vezi mai mult