”(…) trăi ferice lângă dânsul ani mulți și îmbelșugați, de unde s-a iscat și vorba: Gurița sărutată în veci nu veștejește, ba dimpotrivă, ca și luna, din lună-n lună se-nnoiește.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
oct. 262024
Boccaccio, Giovanni
oct. 212024
”Plăcute doamne, tare-i greu să știi ce anume ar fi spre binele cuiva. Căci, după cum se întâmpla adesea, unii, gândind că dacă ar fi bogați s-ar pune la adăpost de rele și-ar duce un trai lipsit de griji, nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia, dar pe deasupra se mai zbat și singuri, fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-și ajungă ținta; iar după ce au ajuns bogați, se pomenesc ca din senin că dau peste un tâlhar, care, râvnindu-le avutul, se pune și-i omoară pe ei, sărmanii, care mai înainte, așa săraci cum se aflau, țineau totuși la viață. Alții în schimb, prin mii de lupte primejdioase și prin vărsări de sânge -sânge de frate sau de prieten – ajunși din simpli oameni de rând la treptele măririi, crezând c-au dobândit marea fericire, fără a mai pune la […]
oct. 182024
”Grele și dureroase sunt feluritele încercări la caresoarta ne supune; or, cum de fiecare dată când amintim de ele, cugetul nostru, care prea adesea se lasă alintat, de șoapta mângâioasă a sorții, se trezește ca dintr-un somn adânc, socot că nimănui nu-i strică să le asculte, căci cei ce-s fericiți din ele trag învățăminte, iar cei nemângâiați în ele își află mângâierea. De aceea dar, deși înaintea mea s-au spus multe povești frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și înduioșătoare; și chiar dacă până la urmă povestea mea sfârșește bine, atât de multă amărăciune cuprinde în eacă nu știu, zău, dacă bucuria sfârșitului mai poate întru-câtva să-i potolească jalea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
oct. 172024
”Prealuminate doamne, cu cât vorbești mai mult despre întâmplările rânduite de soartă, cu atât mai multe lucruri găsești a spune despre ele, dacă le adâncești: și asta nu e de mirare, căci, dacă stai să te gândești, toate acele lucruri pe care noi prostește le socotim c-ar sta în puterea noastră sunt toate în mâna sorții care pe toate le preschimbă după ascunsa-i judecată și fără de răgaz le mută, fără a urma într-aceasta vreo rânduială anume care să poată să ne fie și nouă cunoscută.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
oct. 142024
Melchisedec evreul izbutește să scape dintr-o cursă pe care i-o întinsese Saladin, istorisindu-i o poveste despre trei inele. ”După ce Neifile își isprăvi povestea cea mult lăudată de toți cei de față, Filomena, pe voia reginei, începu astfel: – Povestea Neifilei îmi amintește strâmtoarea la care a ajuns o dată un evreu. Or, de vreme ce despre Dumnezeu și despre adevărurile credinței noastre s-a spus mult bine, se cade să vorbim acum și despre faptele săvârșite de oameni, precum și despre feluritele lor întâmplări. De aceea, auzindu-mi povestea, nădăjduiesc că pe viitor veți fi cu mai multă luare-aminte în răspunsurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Trebuie să știți, prietene dragi, că după cum prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele. Că prostia îl poateaduce […]
oct. 072024
”Or, tot strângând Erminio și înzecindu-și avuțiile, se nimeri o dată să ajungă la Genova un curtean destoinic, cu purtări alese și iscusit la vorbă, pe nume Guiglielmo Borsiere, ce întru nimic nu semăna curtenilor de astăzi: căci spre rușinea obiceiurilor stricate și vrednice de hulăa celora ce astăzi ar vrea să li se zică domni și să fie socotiți că atare, spre rușinea lor, zic, mai nimerit ar fi să li se zică măgari, crescuți cum sunt, nu pe la curți de domni, ci-n pleava și gunoiul drojdiilor omenești. Căci de unde în trecut menirea lor era să aducă pururi pace, de se iscau războaie sau certuri între domni, să lege nunți, și cumetrii, și bună prietenie, ori prin plăcute vorbe s-aline inimile ostenite și să desfete curtea, iar prin dojana lor usturătoare de părinte să lovească în cei netrebnici (și toate acestea pe-o plată de nimic), astăzi curtenii […]
sept. 252024
”Vrednice doamne, frumoasă faptă e să nimerești la țintă, când ținta-i neclintită, dar ceea ce e uimitor de-a dreptul e să ochești într-însa când îți apare din senin și nu-i asemenea celorlalte. Desfrâul și viața spurcată a preoțimii, țintă statornicită de aprige săgeți, nu-i greu să-ți dea prilej s-o vorbești de rău, s-o scarmeni și s-o împungi, de-ți vine la îndemână. Și tocmai de aceea, deși socot și eu c-a nimerit din plin mireanul nostru când a tras în popă batjocorindu-l pentru fățarnica milostivire a călugărilor care dau săracilor lături ce-s bune de aruncat sau de dat la porci, tocmai de aceea, zic, socot că-i mai vrednic de laudă omul de care mi-am amintit ascultând povestea de adineauri și despre care voi vorbi numaidecât.” Giovanny Boccaccio, ”Decameronul”
sept. 192024
”De aceea, auzindu-mi povestea, nădăjduiesc că pe viitor veți fi cu mai multă luare-aminte în răspunsurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Trebuie să știți, prietene dragi, că după cum prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele. Că prostia îl poateaduce pe om la sapă de lemn e lucru dovedit, și pilde despre aceasta poți întâlni la fiecare pas; de aceea nu-i cu cale să vi le înșir și eu acuma, când bine știm că, zilnic, și-o mie poți vedea. Am să vă arăt în schimb, cu o mică istorioară, cum izbutește înțelepciunea să scoată omul din impas.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
sept. 142024
”Era rândul Elisei să asculte cea de pe urmă poruncă a reginei, dar ea, fără s-o aștepte, voioasă prinse a zice: – Tinere doamne, se întâmplă adesea ca înrâurirea pe care nu izbutesc s-o aibă asupra unui om mustrările și multele pedepse s-o aibă în schimb o vorbă, nu spusă „ex proposito„, ci azvârlită la întâmplare. Și din spusa Laurettei s-a vădit aievea lucrul acesta, pe care eu socot să-l întăresc acuma cu o altă istorioară, ce-am să v-o spun de îndată. Căci orișice poveste, de-i vrednică, foloase aduce și ca atare se cuvine s-o asculți cu luare-aminte, oricare ar fi povestitorul. Zic, așadar, că-n vremea primului rege din Cipru, după ce sfântul mormânt fu cucerit de Godefroy de Bouillon, se întâmplă ca o nobilă doamnă din Gasconia să pornească în pelerinaj la sfântul mormânt și la întoarcere, ajunsă fiind în Cipru, să fie batjocorită și terfelită de o ceată […]
sept. 142024
”Giannotto, de îndată ce află că se întorsese, fără a mai trage nădejde să-l vadă creștinat vreodată, se duse la el și împreună se bucurară de întâlnire. Iar după ce-l lăsă să se odihnească vreo câteva zile, îl întrebă ce părere avea despre sfântul părinte, despre cardinali și despre toți ceilalți curteni. La care evreul răspunsepe dată: – Bătu-i-ar Dumnezeu pe toți, fără cruțare! Și zic așa, căci de-am văzut eu bine, n-am întâlnit pe acolo nici urmă de sfințenie, cucernicie, faptă creștinească sau pildă grăitoare; ci pretutindenea desfrâu, zgârcenie, lăcomie și alte multe încă mai rele chiar (de-i cu putință), încât aș zice că întreaga curte e mai degrabă un furnicar de uneltiri drăcești decât lăcaș de făpturi creștine. Și, după câte îmi pare mie, socot că sfântul vost’ părinte și toți ceilalți cu el deolaltă se străduiesc din răsputeri și care cu ce-apucă să facă praf și pulbere […]
sept. 102024
”Și totuși n-ai fi putut spune că din această pricină cei îngropați astfel aveau parte de lumânare, de lacrimi sau de însoțitori; dimpotrivă, până acolo se ajunsese, încât oamenilor nu le mai păsa de morți mai mult decât le pasă astăzi de niște biete capre. Drept care, cu acest prilej s-a învederat cu prisosință că dacă mersul firesc al vremurilor și al faptelor nu izbutise să-i învețe pe înțelepți răbdarea – cu prețul unor mici și neînsemnate suferințe – acum aceste suferințe sporite și însutite îi învățaseră chiar și pe oamenii de rând să le priceapă rostul și să le îndure cu nepăsare.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
sept. 092024
”Și unde este omul, oricine ar fi să fie el, care ar putea tăgădui că sprijinul acesta se cade a fi dat mai degrabă drăgăstoaselor femei decât bărbaților?Femeile își tăinuiesc cu teamă și rușine în gingașul lor piept văpăile iubirii, care, după câte știu aceia ce le-au simțit pe pielea lor, ascund puteri nebănuite de a se face cunoscute; și în afară de aceasta, femeile ținute în frâu de voia, de porunca ori de bunul plac al taților, al mamelor, al fraților sau soților rămân închise cea mai mare parte a vremii în strâmtele hotare ale odăii lor și, stând așa în huzur, pe de-o parte de voie și pe de alta de nevoie, se tot gândesc la câte toate și nu e cu putință ca gândurile lor să fie pururi vesele. Iar dacă uneori din pricina acestor gânduri se lasă pradă întristării stârnite de vreun dor aprins, sunt nevoite […]
sept. 072024
”Dacă eu una sunt cinstită și nu mă mustră cugetul cu nimic, zică oricine orișice, că mie tot nu-mi pasă: Dumnezeu și adevărul vor sări întru apărarea mea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
sept. 062024
”Omenesc lucru este să-ți fie milă de cei necăjiți: și, deși mila aceasta îi șade bine orișicui, ea se cuvine a fi simțită mai cu seamă de către aceia care au avut și ei nevoie de mângâiere odinioară și au găsit-o chiar la unii; or, printre aceștia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
aug. 182024
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”