1. Luați aminte, poporul meu, la legea mea, plecați urechile voastre spre graiurile gurii mele.
2. Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început,
3. Câte am auzit și am cunoscut și câte părinții noștri ne-au învățat.
4. Nu s-au ascuns de la fiii lor, din neam în neam,
5. Vestind laudele Domnului și puterile Lui și minunile pe care le-a făcut.
6. Și a ridicat mărturie în Iacob și lege a pus în Israel.
7. Câte a poruncit părinților noștri ca să le arate pe ele fiilor lor, ca să le cunoască neamul ce va să vină,
8. Fiii ce se vor naște și se vor ridica, și le vor vesti fiilor lor,
9. Ca să-și pună în Dumnezeu nădejdea lor și să nu uite binefacerile lui Dumnezeu și poruncile Lui să le țină,
10. Ca să nu fie ca părinții lor neam îndărătnic și răzvrătit,
11. Neam care nu și-a îndreptat inima sa și nu și-a încredințat lui Dumnezeu duhul său.Vechiul Testament (Psalmii, 77:1-11)
”În temple şi biserici, moschei şi mănăstiri
Se-ascund cei ce au teamă de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaşte divina măreţie
Nu-şi răsădeşte-n suflet nici rugi nici tânguiri.”Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu și a căutat spre mine.
2. în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar și noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui și n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am cutremurat; gândit-am și a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am și n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult și de anii cei veșnici mi-am adus aminte și cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam și se frământa duhul meu zicând:
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul și nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârșit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Său va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
10. Și am zis: Acum am început să înțeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului și-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. Și voi cugeta la toate lucrurile Tale și la faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfințenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu brațul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob și ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele și s-au spăimântat și s-au tulburat adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgețile Tale trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a și s-a cutremurat pământul.
18. În mare este calea Ta și cărările Tale în ape multe și urmele Tale nu se vor cunoaște.
19. Povățuit-ai ca pe niște oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise și a lui Aaron.Vechiul Testament (Psalmii, 76:1-19)
”În spatele cortinei din veac se află-ascunsă
Adevărata faţă a vieţii şi a lumii.
lar ţărna ni-i sălaşul. Dar şi-n imperiul humii
Ne-aşteaptă altă taină, la fel de nepătrunsă.”Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
1. Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israel mare este numele Lui.
2. Că s-a făcut în Ierusalim locul Lui și locașul Lui în Sion.
3. Acolo a zdrobit tăria arcurilor, arma și sabia și războiul.
4. Tu luminezi minunat din munții cei veșnici.
5. Tulburatu-s-au toți cei nepricepuți la inimă, dormit-au somnul lor și toți cei războinici nu și-au mai găsit mâinile.
6. De certarea Ta, Dumnezeule al lui Iacob, au încremenit călăreții pe cai.
7. Tu înfricoșător ești și cine va sta împotriva mâniei Tale?
8. Din cer ai făcut să se audă judecata; pământul s-a temut și s-a liniștit,
9. Când s-a ridicat la judecată Dumnezeu, ca să mântuiască pe toți blânzii pământului.
10. Că gândul omului Te va lăuda și amintirea gândului Te va prăznui.
11. Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului Dumnezeului vostru. Toți cei dimprejurul Lui vor aduce daruri
12. Celui înfricoșător și Celui ce ia duhurile căpeteniilor, Celui înfricoșător împăraților pământului.Vechiul Testament (Psalmii, 75:1-12)
1. Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere. Că gura păcătosului și gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană și cu cuvinte de ură m-au înconjurat și s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc sa mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune și ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel păcătos și diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
7. Să fie zilele lui puține și dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă copiii lui orfani și femeia lui văduvă;
9. Să fie strămutați copiii lui și sa cerșească; să fie scoși din curțile caselor lor;
10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă sprijinitor și nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară copiii lui și într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se pomenească fărădelegea părinților lui înaintea Domnului și păcatul maicii lui să nu se șteargă;
14. Să fie înaintea Domnului pururea și să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu și-a adus aminte să facă milă.
15. Și a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac și pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.
16. Și a iubit blestemul și va veni asupra lui; și n-a voit binecuvântarea și se va îndepărta de la el.
17. Și s-a îmbrăcat cu blestemul ca și cu o haină și a intrat ca apa înlăuntrul lui și ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă și ca un brâu cu care pururea se încinge.
19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului și grăiesc rele împotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta.
21. Izbăvește-mă, că sărac și sărman sunt eu și inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.
22. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur.
23. Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului
24. Și eu am ajuns lor ocară. M-au văzut și au clătinat cu capetele lor.
25. Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuiește-mă, după mila Ta,
26. Și să cunoască ei că mâna Ta este aceasta și Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea.
27. Ei vor blestema și Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se rușineze, iar robul Tău să se veselească.
28. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară și cu rușinea lor ca și cu un veșmânt să se învelească.
29. Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea și în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El,
30. Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.Vechiul Testament (Psalmii, 108:1-30)
”Vino necazule, dar vino singur.”
(Proverb românesc)
1. Lăuda-Te-vom pe Tine, Dumnezeule, lăuda-Te-vom și vom chema numele Tău.
2. Voi spune toate minunile Tale. „Când va fi vremea, zice Domnul, cu dreptate voi judeca.
3. Cutremuratu-s-a pământul și toți cei ce locuiesc pe el; Eu am întărit stâlpii lui”.
4. Și am zis celor fără de lege: „Nu faceți fărădelege!” și păcătoșilor: „Nu înălțați fruntea!
5. Nu ridicați la înălțime fruntea voastră, să nu grăiți nedreptate împotriva lui Dumnezeu”.
6. Că nici de la răsărit, nici de la apus, nici din munții pustiei, nu vine ajutorul;
7. Ci Dumnezeu este judecătorul; pe unul îl smerește și pe altul îl înalță.
8. Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, și îl trece de la unul la altul, dar drojdia lui nu s-a vărsat; din ea vor bea toți păcătoșii pământului.
9. Iar eu mă voi bucura în veac, cânta-voi Dumnezeului lui Iacob.
10. Și toate frunțile păcătoșilor voi zdrobi și se va înălța fruntea dreptului.Vechiul Testament (Psalmii, 74:1-10)
31. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
32. Înălțați-L pe El în adunarea poporului și în scaunul bătrânilor lăudați-L pe El,
33. Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
34. Și pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,
36. Și a așezat acolo pe cei flămânzi și au zidit cetate de locuit
37. Și au semănat țarine și au sădit vii și au strâns belșug de roade
38. Și i-a binecuvântat pe ei și s-au înmulțit foarte și vițele lor nu le-a împuținat.
39. Și iarăși au fost împuținați și chinuiți de apăsarea necazurilor și a durerii.
40. Aruncat-a dispreț asupra căpeteniilor lor și i-a rătăcit pe ei în loc neumblat și fără de cale.
41. Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie și i-a pus pe ei ca pe niște oi de moștenire.
42. Vedea-vor drepții și se vor veseli și toată fărădelegea își va astupa gura ei.
43. Cine este înțelept va păzi acestea și va pricepe milele Domnului.Vechiul Testament (Psalmii, 106:31-43)
13. Dar Dumnezeu, Împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului.
14. Tu ai despărțit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă;
15. Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului.
16. Tu ai deschis izvoare și pârâie; Tu ai secat râurile Itanului.
17. A Ta este ziua și a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina și soarele.
18. Tu ai făcut toate marginile pământului; vara și primăvara Tu le-ai zidit.
19. Adu-Ți aminte de aceasta: Vrăjmașul a ocărât pe Domnul și poporul cel fără de minte a hulit numele Tău.
20. Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine; sufletele săracilor Tăi să nu le uiți până în sfârșit.
21. Caută spre legământul Tău, că s-au umplut ascunzișurile pământului de locuințele fărădelegilor.
22. Să nu se întoarcă rușinat cel umilit; săracul și sărmanul să laude numele Tău.
23. Scoală-Te, Dumnezeule, apără pricina Ta; adu-Ți aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinstește cel fără de minte.
24. Nu uita strigătul vrăjmașilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine.Vechiul Testament (Psalmii, 73:13-24)
1. Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă.
2. Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei.
3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor.
4. Că n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei.
5. De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți.
6. Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia.
7. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală.
8. Gândesc și vorbesc cu vicleșug, nedreptate grăiesc de sus.
9. Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.
10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește ca ei sunt plini de zile bune
11. Și zice: „Cum? știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștință Cel Preaînalt?
12. Iată, aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați”.
13. Iar eu am zis: „Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,
14. Că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață”.
15. Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.
16. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.
17. Până ce am intrat în locașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi:
18. Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau.
19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.
20. Ca visul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.
21. De aceea s-a bucurat inima mea și rărunchii mei s-au potolit.
22. Că eram fără de minte și nu știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.
23. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povățuit și cu slavă m-ai primit.
24. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară de Tine, ce am dorit pe pământ?
25. Stinsu-s-a inima mea și trupul meu, Dumnezeul inimii mele și partea mea, Dumnezeule, în veac.
26. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.
27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului.Vechiul Testament (Psalmii, 72:1-27)
”De repetate ori Filozofia le-arată celor ce-o cunosc din plin cum Natura-şi trage obârşia
din fapta şi din cugetul divin
iar Fizicii’, de-i vei pătrunde ţelul,
dintru-nceput afla-vei şi deplin
că-ntocmai ca pe maistru-nvăţăcelul, şi-arta voastră, sus, imită firea şi că-ntr-un fel nepoată e cu cerul.
Din ele dar, urmându-le-omenirea, precum Geneza-n cartea ei dictează, se cade-a-şi trage viaţa propăşirea.
Dar cum zarafii altei căi urmează, ei firea şi-arta le urăsc nespus, căci doar în bani nădejdile-şi aşază.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul Xi
1. Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului și dreptatea Ta fiului împăratului,
2. Ca să judece pe poporul Tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu judecată.
3. Să aducă munții pace poporului Tău și dealurile dreptate.
4. Judeca-va pe săracii poporului și va milui pe fiii săracilor și va umili pe clevetitor.
5. Și se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât va fi luna din neam în neam.
6. Pogorî-se-va ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ.
7. Răsări-va în zilele lui dreptatea și mulțimea păcii, cât va fi luna.
8. Și va domni de la o mare până la alta și de la râu până la marginile lumii.
9. Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii și vrăjmașii lui țărâna vor linge.
10. Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce.
11. Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui.
12. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic și pe sărmanul care n-avea ajutor.
13. Va avea milă de sărac și de sărman și sufletele săracilor va mântui;
14. De camătă și de asuprire va scăpa sufletele lor și scump va fi numele lor înaintea lui.
15. Și va fi viu și se va da lui din aurul Arabiei și se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el.
16. Fi-va belșug de pâine pe pământ până-n vârful munților; pomii roditori se vor înălța ca cedrii Libanului; și vor înflori cei din cetate ca iarba pământului.
17. Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui.
18. Se vor binecuvânta întru el toate semințiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el.
19. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni.
20. Binecuvântat este numele slavei Lui în veac și în veacul veacului.
21. Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin. Amin.Vechiul Testament (Psalmii, 71:1-21)
30 Seconds to Mars – ”From Yesterday”
”From Yesterday” (versuri/lyrics)
Melodie de: 30 Seconds to Mars
He’s a stranger to some and a vision to none
He can never get enough, get enough of the one
For a fortune, he’d quit, but it’s hard to admit
How it ends and begins
On his face is a map of the world
A map of the world
On his face is a map of the world
A map of the world
From yesterday, it’s coming
From yesterday, the fear
From yesterday, it calls him
But he doesn’t want to read the message here!
On a mountain he sits, not of gold, but of shit
Through the blood he can learn, see the life that he took
From the council of one, he’ll decide when he’s done
With the innocent
On his face is a map of the world
A map of the world
On his face is a map of the world
A map of the world
From yesterday, it’s coming
From yesterday, the fear
From yesterday, it calls him
But he doesn’t want to read the message
He doesn’t want to read the message
He doesn’t want to read the message here
On his face is a map of the world
From yesterday, it’s coming
From yesterday, the fear
From yesterday, it calls him
But he doesn’t want to read the message here
From yesterday, from yesterday
From yesterday, the fear
From yesterday, from yesterday
But he doesn’t want to read the message
He doesn’t want to read the message
He doesn’t want to read the message here
Compozitori: Jared Leto.
Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: Musixmatch
13. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte!
14. Să se rușineze și să piară cei ce defăimează sufletul meu, să se îmbrace cu rușine și înfruntare cei ce caută să-mi facă rău.
15. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine și voi înmulți lauda Ta.
16. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta, al căror nume nu-l cunosc.
17. Intra-voi intru puterea Domnului; Doamne, îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.
18. Dumnezeule, m-ai învățat din tinerețile mele și eu și astăzi vestesc minunile Tale.
19. Până la bătrânețe și căruntețe,
20. Dumnezeule, să nu mă părăsești,
21. Ca să vestesc brațul Tău la tot neamul ce va să vină,
22. Puterea Ta și dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, mărețiile pe care le-ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ție?
23. Multe necazuri și rele ai trimis asupra mea, dar întorcându-Te mi-ai dat viața și din adâncurile pământului iarăși m-ai scos.
24. Înmulțit-ai spre mine mărirea Ta și întorcându-Te m-ai mângâiat și din adâncurile pământului iarăși m-ai scos.
25. Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi ție din alăută, Sfântul lui Israel.
26. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta ție și sufletul meu pe care l-ai mântuit.
27. Încă și limba mea toată ziua va rosti dreptatea Ta, când vor fi rușinați și înfruntați cei ce caută să-mi facă rău.Vechiul Testament (Psalmii, 70:13-27)
1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac.
2. Întru dreptatea Ta, izbăvește-mă și mă scoate, pleacă urechea Ta către mine și mă mântuiește.
3. Fii mie Dumnezeu apărător și loc întărit, ca să mă mântuiești,
4. Că întărirea și scăparea mea ești Tu.
5. Dumnezeul meu, izbăvește-mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege și a celui ce face strâmbătate,
6. Că Tu ești așteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din tinerețile mele.
7. Întru Tine m-am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu ești acoperitorul meu; întru Tine este lauda mea pururea.
8. Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu ești ajutorul meu cel tare.
9. Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviința Ta.
10. Nu mă lepăda la vremea bătrâneților; când va lipsi tăria mea, să nu mă lași pe mine.
11. Că au zis vrăjmașii mei mie și cei ce păzesc sufletul meu s-au sfătuit împreună,
12. Zicând: Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriți-l și-l prindeți pe el, că nu este cel ce izbăvește.Vechiul Testament (Psalmii, 70:1-12)
1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuți mie grăbește-Te!
2. Să se rușineze și să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
3. Să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele;
4. Întoarcă-se îndată rușinați cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”
5. Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, și să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”
6. Iar eu sărac sunt și sărman, Dumnezeule, ajută-mă!
7. Ajutorul meu și Izbăvitorul meu ești Tu, Doamne, nu zăbovi!Vechiul Testament (Psalmii, 69:1-7)
”Citeşte-i cartea feţei! Vei afla
Ce-a scris cu drag, într-însa, frumuseţea.
Priveşte-armonioasa îmbinare
De trăsături şi vezi ce farmec are.
Iar ce ţi s-o părea neclar în pagini,
Găsi-vei scris în ochii lui, pe margini.
Iubit răzleţ şi file care zboară!
Prinde-n coperţi a dragostei comoară!
Trăieşte-n mare peştele. Ascunde,
În scump vestmânt, minunea de sub unde!
Ochi mulţi s-au pironit pe mândra carte
Cu basme-n copci de aur. Tu împarte
Tezaurul nepreţuit cu el
Şi n-ai să scazi în ochii tăi de fel.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
33. Sărac și îndurerat sunt eu; mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească!
34. Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cântare și-L voi preamări pe El cu laudă;
35. Și-I va plăcea lui Dumnezeu mai mult decât vițelul tânăr, căruia îi cresc coarne și unghii.
36. Să râdă săracii și să se veselească; cântați lui Dumnezeu și viu va fi sufletul vostru!
37. Că a auzit pe cei săraci Domnul și pe cei ferecați în obezi ai Săi nu i-a urgisit.
38. Să-L laude pe El cerurile și pământul, marea și toate câte se târăsc în ea.Vechiul Testament (Psalmii, 68:33-38)
19. Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta; după mulțimea îndurărilor Tale caută spre mine.
20. Să nu-Ți întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc. Degrabă mă auzi.
21. Ia aminte la sufletul meu și-l mântuiește pe el; din mâinile vrăjmașilor mei izbăvește-mă,
22. Că Tu cunoști ocara mea și rușinea mea și înfruntarea mea;
23. Înaintea Ta sunt toți cei ce mă necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări și necaz,
24. Și am așteptat pe cel ce m-ar milui și nu era și pe cei ce m-ar mângâia și nu i-am aflat.
25. Și mi-au dat spre mâncarea mea fiere și în setea mea m-au adăpat cu oțet.
26. Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire și sminteală;
27. Să se întunece ochii lor, ca să nu vadă și spinarea lor pururea o gârbovește;
28. Varsă peste ei urgia Ta și mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei;
29. Facă-se curtea lor pustie și în locașurile lor să nu fie locuitori;
30. Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit și au înmulțit durerea ranilor lui.
31. Adaugă fărădelege la fărădelegea lor și să nu intre întru dreptatea Ta;
32. Șterși să fie din cartea celor vii și cu cei drepți să nu se scrie.Vechiul Testament (Psalmii, 68:19-32)