1. Lăudați, tineri, pe Domnul, lăudați numele Domnului.
2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac.
3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui.
5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuiește întru cele înalte
6. Și spre cele smerite privește, În cer și pe pământ?
7. Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac și ridică din gunoi pe cel sărman,
8. Ca să-l așeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său.
9. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.Vechiul Testament (Psalmii, 112:1-9)
”Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi
Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi,
Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări,
Cum joacă pe icoană lumini de lumânări.
Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu.
Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu,
Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf
Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf.
Iar oamenii-s mai singuri mişcându-se-ntre ei,
Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei
Şi se crispează râsul puţin câte puţin…
Studentei, de acasă, i s-a trimis un vin,
Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest,
Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest,
Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit
A curs, în clipocirea acestui vin, topit,
Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi
Curg în lividul sânge al strugurilor copţi,
Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns
Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.”Nicolae Labiș, ”Confesiuni” (fragment)
Snow Patrol – ”Making Enemies”
”Making Enemies”
Melodie de: Snow Patrol
We’re just waiting for our man
To come through with a plan
Of how the hell we turn this round
And dig ourselves out of the ground
We don’t really want to know
The things you claim to know
It could fall around our ears
Might not hurt for years and years
We’re just waiting for our man
To come through with a plan
Of how the hell we turn this round
And dig ourselves out of the ground
We don’t really want to know
The things you claim you know
It could fall around our ears
Might not hurt for years and years
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting
We’re just waiting for our man
Of how the hell we turn this round
And dig ourselves out of the ground
We don’t really want to know
It could fall around our ears
Might not hurt for years and years
We’re just waiting for our man
Of how the hell we turn this round
And dig ourselves out of the ground…
We don’t really want to know
It could fall around our ears
Might not hurt for years and years
Compozitori: Gary Lightbody, Jonathan Graham Quinn, Mark Pete Mcclelland.
Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: Musixmatch
1. Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte.
2. Puternică va fi pe pământ seminția Lui; neamul drepților se va binecuvânta.
3. Slavă și bogăție în casa lui și dreptatea lui rămâne în veacul veacului.
4. Răsărit-a în întuneric lumina drepților, Cel milostiv, îndurat și drept.
5. Bun este bărbatul care se îndură și împrumută; își rânduiește vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti.
6. Întru pomenire veșnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme.
7. Gata este inima lui a nădăjdui în Domnul; întărită este inima lui, nu se va teme, până ce va ajunge să disprețuiască pe vrăjmașii săi.
8. Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămâne în veacul veacului.
9. Puterea lui se va înălța întru slavă.
10. Păcătosul va vedea și se va mânia, va scrâșni din dinți și se va topi. Pofta păcătoșilor va pieri.Vechiul Testament (Psalmii, 111:1-10)
”Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul:
„Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte
Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea-Naltul
Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.”Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi după-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi-o sâ plecăm ca vântul…”Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, în sfatul celor drepți și în adunare.
2. Mari sunt lucrurile Domnului și potrivite tuturor voilor Lui.
3. Laudă și măreție este lucrul Lui și dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.
4. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv și îndurat este Domnul.
5. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceți-vă aminte în veac de legământul Lui.
6. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moștenirea neamurilor.
7. Lucrurile mâinilor Lui adevăr și judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui,
8. Întărite în veacul veacului, făcute în adevăr și dreptate.
9. Izbăvire a trimis poporului Său; poruncit-a în veac legământul Său; sfânt și înfricoșător este numele Lui.
10. Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; înțelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.Vechiul Testament (Psalmii, 110:1-10)
”Pentru o muscă îţi dă palme.”
(Proverb românesc)
21. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
22. Și să-I jertfească Lui jertfă de laudă și să vestească lucrurile Lui, în bucurie.
23. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-și fac lucrarea lor în ape multe,
24. Aceia au văzut lucrurile Domnului și minunile Lui întru adânc.
25. El a zis și s-a pornit vânt furtunos și s-au înălțat valurile mării.
26. Se urcau până la ceruri și se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.
27. Se tulburau și se clătinau ca un om beat și toată priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor și din nevoile lor ia izbăvit
29. Și i-a poruncit furtunii și s-a liniștit și au tăcut valurile mării.
30. Și s-au veselit ei, că s-au liniștit valurile și Domnul i-a povățuit pe ei la limanul dorit de ei.Vechiul Testament (Psalmii, 106:21-30)
Cold – ”It’s all good”
„It’s All Good”
Melodie de: Cold
Take another motherfucking hit of LSD
Let all the love inside the world belong to you
Well, I can’t understand just why you went away
Too young to feel the pain & bitterness of love
Well, I can never understand a motherfucking
Word you’d ever say
And all the people that you hurt
Came down on you
And I can’t understand just why you went away
I sat and waited for the day you’d come back
home
Well it was all good
Take a loaded gun and blow my fantasy away
Turn off the light and shine the spotlight
Down on you
Well, I could never understand a motherfucking word
You’d ever say
And all the people you hurt came down on you
Well I can’t understand just why you went away
I sat and waited for the day you’d come back home
You are my hope, my god, my love, my fear, my gun
It’s over, it’s all good
Till the world came crumbling down
Oh well it’s all over
It’s all good, until the world came crumbling down
Oh well it’s all over
It’s all good, until the world came crumbling down
World came crumbling, crumbling, crumbling, crumbling
Well it was all good
Date de la. azlyrics.com
Doar pentru utilizare non-comercială.
8. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
9. Că a săturat suflet însetat și suflet flămând a umplut de bunătăți.
10. Ședeau în întuneric și în umbra morții; erau ferecați de sărăcie și de fier,
11. Pentru că au amărât cuvintele Domnului și sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
12. El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au și nu era cine să le ajute;
13. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor și din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.
14. Și i-a scos pe ei din întuneric și din umbra morții și legăturile lor le-a rupt.
15. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
16. Că a sfărâmat porți de aramă și zăvoare de fier a frânt
17. Și i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliți.
18. Urât-a sufletul lor orice mâncare și s-au apropiat de porțile morții.
19. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor și din nevoile lor i-a izbăvit.
20. Trimis-a cuvântul Său și i-a vindecat pe ei și i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.Vechiul Testament (Psalmii, 106:8-20)
1. Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2. Să spună cei izbăviți de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmașului.
3. Din tari i-a adunat pe ei, de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi.
4. Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă și cale spre cetatea de locuit n-au găsit.
5. Erau flămânzi și însetați; sufletul lor într-ânșii se sfârșea;
6. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor și din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
7. Și i-a povățuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
8. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.Vechiul Testament (Psalmii, 106:1-8)
”Lăsai pelin şi umblu după miere, purtat ° de-a-nvăţătorului făgadă, dar pân’ la fund să cad dintâi se cere.”
Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Să scadă ea? Ba, va spori, fireşte.
Lângă bărbat, femeia creşte, creşte.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2. Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumină ca și cu o haină;
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;
6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui și nu se va clătina în veacul veacului.
7. Adâncul ca o haină este îmbrăcamintea lui; peste munți vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoșa.
9. Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece și nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11. Cel ce trimiți izvoare în văi, prin mijlocul munților vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea își vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14. Cel ce adapi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15. Cel ce răsari iarba dobitoacelor și verdeața spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pâine din pământ și vinul veselește inima omului;
17. Ca să veselească fața cu untdelemn și pâinea inima omului o întărește.
18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările își vor face cuib.
19. Locașul cocostârcului în chiparoși. Munții cei înalți adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte, când vor ieși toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele și s-au adunat și în culcușurile lor se vor culca.
24. Ieși-va omul la lucrul sau și la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare și largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăți mici și mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine așteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți;
30. Dar întorcându-ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului.
32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pământ și-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munți și fumegă.
34. Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoșii de pe pământ și cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.Vechiul Testament (Psalmii, 103:1-36)
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curățește toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăvește din stricăciune viața ta, pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, și judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv.
9. Nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluiește tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-și-a aminte că țărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său și împărăția Lui peste toți stăpânește.
20. Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceți cuvântul Lui și auziți glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântați pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceți voia Lui.
22. Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.Vechiul Testament (Psalmii, 102:1-22)
Snow Patrol – ”Make Up”
”Make Up”
Melodie de: Snow Patrol
If I could understand this better
I might be a little closer to you
Brushing my face with her hair
As she pushes past towards the door
That’s a little ticklish, please just don’t stop
That’s a little ticklish, please just don’t stop
She’s probably heard this a million times before
The sweep of her brush is like a gentle lick
It seems to make her like everything you want
And if you didn’t you’d want her soon enough
That’s a little ticklish, please just don’t stop
That’s a little ticklish, please just don’t stop
Compozitori: Gary Lightbody, Jonathan Graham Quinn, Mark Pete Mcclelland.
Doar pentru utilizare non-comercială.
Date de la: Musixmatch
Rugăciunea unui necăjit
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă!
2. Să nu întorci fața Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3. în orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4. Că s-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5. Rănită este inima mea și s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufnița din dărâmături.
8. Privegheat-am și am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiș.
9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmașii mei și cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10. Că cenușă am mâncat, în loc de pâine, și băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11. Din pricina urgiei Tale și a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat și eu ca iarba m-am uscat.
13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi și pomenirea Ta din neam în neam.
14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluiești pe el, că a venit vremea.
15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui și de țărâna lui le va fi milă.
16. și se vor teme neamurile de numele Domnului și toți împărații pământului de slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul și se va arăta intru slava Sa.
18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriți și n-a disprețuit cererea lor.
19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină și poporul ce se zidește va lăuda pe Domnul;
20. Că a privit din înălțimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21. Ca să audă suspinul celor ferecați, să dezlege pe fiii celor omorâți,
22. Să vestească în Sion numele Domnului și lauda Lui în Ierusalim,
23. Când se vor aduna popoarele împreună și împărățiile ca să slujeasca Domnului.
24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vestește-mi puținătatea zilelor mele.
25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne și toți ca o haină se vor învechi și ca un veșmânt îi vei schimba și se vor schimba.
28. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor împuțina.
29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor și seminția lor în veac va propăși.Vechiul Testament (Psalmii, 101:1-29)
”Gollum era cumplit de dezamăgit; dar Bilbo spuse repede o nouă ghicitoare, aşa că Gollum trebui să se întoarcă în barca lui, să se gândească:
Fără de picioare, zace pe-un picior.
Două picioare stau alături pe trei picioare,
Iar patru picioare capătă şi ele câte ceva.Nu era timpul cel mai potrivit pentru ghicitoarea asta, dar Bilbo se grăbea. Gollum ar fi găsit greu răspunsul dacă ar fi fost întrebat cu altă ocazie. Dar acum când se vorbise de peşte „fără de picioare”, nu era chiar atît de greu de ghicit, şi o dată ce ştiai asta, restul era uşor. „Un peşte pe o masă mică, un om stă pe scaun la masă, iar oasele le capătă pisica”, ăsta era, bineînţeles, răspunsul şi Gollum îl dădu destul de repede.”
J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
”În zadar. Mintea lui era preocupată și privirile ochilor lui mari erau ațintite asupra acelei porți vecinic închise.
– Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea.
– Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios.”Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”