Wallflowers

”Doamne, ce noapte s-a scurs!
Cât de frumoasă e ziua
Şi viaţa lucidă de zi!
Prieteni, vă scriu o scrisoare,
Cred c-am avut un vis rău,
Se făcea c-a venit, străvezie,
O fată ce nu se mai află,
Se făcea că am stins un incendiu
Noi cei ce aici ne iubim.
Prieteni, sunt vise haotice
Care se-ncheagă atunci
Când ziua gândirea colindă
Spre mari bucurii şi primejdii
Şi când dureroase aduceri aminte
Ne tulbură.
Dar dacă va fi un război
Şi noi nu vom face destul
Să nu fie,
Şi dacă cu toţii sperăm:
— Vom trăi mai departe —
Ce nopţi vom avea noi apoi,
Ce vorbe-am putea să mai spunem
Umbrelor scumpe şi îngrozitoare
Şi multe, mai multe atunci?
Trăim bucurii şi mâhniri,
Nopți zbuciumate ori calme,
Zile voioase ori triste
(Albe şi negre cocoare),
Fluviul vieţii se scurge
încet, încărcat şi deplin.
Dar vinele noastre palpită
De-o sevă pe care nicicând
Strămoşii în ei n-au simţit-o.
Atunci vom trăi bucurii
înalte şi neotrăvite
De-averi, ori de prejudecăţi —
Bucuriile muncii.
Intimele noastre dureri,
La fel de vibrante-atunci, fi-vor
Dătătoare de viaţă, de patos,
Şi nu de căderi.
Căci nu din durere şi farmec
încheagă natura viaţă?
Şi peste acestea, atunci,
Un gând va pluti ca o flacără.
Dragostea nestânjenită
între tot ce e om.
E mult prea frumos viitorul
Ca noi să lăsăm să se pună
Văpăile unui dezastru
între noi şi-ntre el.
Nu vom lăsa visele sfinte
Să se topească în pară,
Nu vom lăsa din morminte
Morţii scumpi să ţâşnească afară!
Chiar dacă-n suflet avem
încă păcate destule,
Chiar de ne muşcă dureri
încă, cu guri nesătule,
Pentru ce-i viu în noi toţi,
Pentru ucişii, ucisele,
Oameni, păziţi de orori
Viaţa şi visele!”

Nicolae Labiș, ”Versuri de dimineață” (fragment)