1. Doamne, cercetatu-m-ai și m-ai cunoscut. 2. Tu ai cunoscut ședera mea și scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. 3. Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. 4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea 5. Și iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate și pe cele din urmă și pe cele de demult; Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mâna Ta. 6. Minunată este știința Ta, mai presus de mine; este înaltă și n-o pot ajunge. 7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? 8. De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești. 9. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării 10. Și acolo mâna Ta […]
Versete și Cărți Sacre
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele și înaintea îngerilor Îți voi cânta. 2. Închina-mă-voi în locașul Tău cel sfânt și voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta și adevărul Tău; că ai mărit peste tot numele cel sfânt al Tău. 3. În orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi! Sporește în sufletul meu puterea. 4. Să Te laude pe Tine, Doamne, toți împărații pământului, când vor auzi toate graiurile gurii Tale, 5. Și să cânte în căile Domnului, că mare este slava Domnului. 6. Că înalt este Domnul și spre cele smerite privește și pe cele înalte de departe le cunoaște. 7. De ajung la necaz, viază-mă! Împotriva vrăjmașilor mei ai întins mâna Ta și m-a izbăvit dreapta Ta. 8. Domnul le va plăti lor pentru mine. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Vechiul […]
1. Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună! 2. Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veșmintelor lui. 3. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munții Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac. Vechiul Testament (Psalmii, 132:1-3)
1. Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălțat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine, 2. Dimpotrivă, mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înțărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu. Vechiul Testament (Psalmii, 130:1-2)
1. Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! 2. Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele. 3. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? 4. Că la Tine este milostivirea. 5. Pentru numele Tău, Te-am așteptat, Doamne; așteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, 6. Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul, din straja dimineții până în noapte. Din straja dimineții sa nădăjduiasca Israel spre Domnul. 7. Că la Domnul este mila și multă mântuire la El 8. Și El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui. Vechiul Testament (Psalmii, 129:1-8)
1. De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele, să spună Israel! 2. De multe ori s-au luptat cu mine, din tinerețile mele și nu m-au biruit. 3. Spatele mi-au lovit păcătoșii, întins-au nelegiuirea lor; 4. Dar Domnul Cel drept a tăiat grumajii păcătoșilor. 5. Să se rușineze și să se întoarcă înapoi toți cei ce urăsc Sionul. 6. Facă-se ca iarba de pe acoperișuri, care, mai înainte de a fi smulsă, s-a uscat, 7. Din care nu și-a umplut mâna lui seceratorul și sânul său, cel ce adună snopii, 8. Și trecătorii nu vor zice: „Binecuvântarea Domnului fie peste voi!” sau: „Vă binecuvântăm în numele Domnului!” Vechiul Testament (Psalmii, 128:1-8)
1. Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. 2. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit ești; bine-ți va fi! 3. Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tai ca niște vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. 4. Iată, așa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul. 5. „Te va binecuvânta Domnul din Sion și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. 6. Și vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel! Vechiul Testament (Psalmii, 127:1-6)
1. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește. 2. în zadar vă sculați dis-de-dimineață, în zadar vă culcați târziu, voi care mâncați pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiți ai Săi. 3. Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. 4. Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt copiii părinților tineri. 5. Fericit este omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă. Vechiul Testament (Psalmii, 126:1-5)
1. Când a întors Domnul robia Sionului ne-am umplut de mângâiere. 2. Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră și limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: „Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!” 3. Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie. 4. Întoarce, Doamne, robia noastră, cum întorci pârâiele spre miazăzi. 5. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. 6. Mergând mergeau și plângeau, aruncând semințele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor. Vechiul Testament (Psalmii, 125:1-6)
1. De n-ar fi fost Domnul cu noi, să spună Israel! 2. De n-ar fi fost Domnul cu noi, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, 3. De vii ne-ar fi înghițit pe noi, când s-a aprins mânia lor împotriva noastră. 4. Apa ne-ar fi înecat pe noi, șuvoi ar fi trecut peste sufletul nostru. 5. Atunci ar fi trecut peste sufletul nostru valuri înspăimântătoare. 6. Binecuvântat este Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vânare dinților lor. 7. Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit. 8. Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul. Vechiul Testament (Psalmii, 123:1-8)
1. Către Tine, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii mei. 2. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi. 3. Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare, 4. Că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri. Vechiul Testament (Psalmii, 122:1-4)
1. Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. 2. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul. 3. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzește. 4. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzește pe Israel. 5. Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. 6. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. 7. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. 8. Domnul va păzi intrarea ta, ieșirea ta de acum și până în veac. Vechiul Testament (Psalmii, 120:1-8)
1. Către Domnul am strigat când m-am necăjit și m-a auzit. 2. Doamne, izbăvește sufletul meu de buzele nedrepte și de limba vicleană. 3. Ce se va da ție și ce vei câștiga de la limba vicleană? 4. Săgeți ascuțite cu cărbuni aprinși trase de Cel puternic. 5. Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit, că locuiesc în corturile lui Chedar! 6. Mult a pribegit sufletul meu. 7. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar. Vechiul Testament (Psalmii, 119:1-7)
168. Păzit-am poruncile Tale și mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne. 169. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înțelepțește. 170. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăvește. 171. Să răspândească buzele mele lauda, că m-ai învățat îndreptările Tale. 172. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte. 173. Mila Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales. 174. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, și legea Ta cugetarea mea este. 175. Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda și judecățile Tale îmi vor ajuta mie. 176. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat. Vechiul Testament (Psalmii, 118:168-176)
157. Mulți sunt cei ce mă prigonesc și mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. 158. Văzut-am pe cei nepricepuți și mă sfârșeam, că n-au păzit cuvintele Tale. 159: Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază. 160. Începutul cuvintelor Tale este adevărul și veșnice toate judecățile dreptății Tale. 161. Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoșat inima mea. 162. Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare. 163. Nedreptatea am urât și am disprețuit, iar legea Ta am iubit. 164. De șapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale. 165. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta și nu se smintesc. 166. Așteptat-am mântuirea Ta, Doamne, și poruncile Tale am iubit. 167. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale și le-a iubit foarte. Vechiul Testament (Psalmii, 118:157-167)