1. De grăiți într-adevăr dreptate, drept judecați, fii ai oamenilor.
2. Pentru că în inimă fărădelege lucrați pe pământ, nedreptate mâinile voastre împletesc.
3. Înstrăinatu-s-au păcătoșii de la naștere, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni.
4. Mânia lor după asemănarea șarpelui, ca a unei vipere surde, care-și astupă urechile ei,
5. Care nu va auzi glasul descântătoarelor, al vrăjitorului care vrăjește cu iscusință.
6. Dumnezeu va zdrobi dinții lor în gura lor; măselele leilor le-a sfărâmat Domnul.
7. De nimic se vor face, ca apa care trece; întinde-vor arcul Său până ce vor slăbi.
8. Ca ceara ce se topește vor fi nimiciți; a căzut foc peste ei și n-au văzut soarele.
9. Înainte ca spinii voștri să se aprindă, ca pe niște vii întru mânie îi va înghiți pe ei.
10. Veseli-se-va dreptul când va vedea răzbunarea împotriva necredincioșilor; mâinile lui le va spăla în sângele păcătosului.
11. Și va zice omul: „Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu Care îi judecă pe ei în viață!Vechiul Testament (Psalmii, 57:1-11)
aug. 132020
Sorry, the comment form is closed at this time.