15. Și a tunat din cer Domnul și Cel Preaînalt a dat glasul Său.
16. Trimis-a săgeți și i-a risipit pe ei, și fulgere a înmulțit și i-a tulburat pe ei.
17. Și s-au arătat izvoarele apelor și s-au descoperit temeliile lumii,
18. De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mâniei Tale.
19. Trimis-a din înălțime și m-a luat, ridicatu-m-a din ape multe.
20. Izbăvește-mă de vrăjmașii mei cei tari și de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai mult decât mine.
21. Întâmpinatu-m-au ei în ziua necazului meu, dar Domnul a fost întărirea mea
22. Și m-a scos la loc larg, m-a izbăvit, că m-a voit.
23. Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, și după curăția mâinilor mele îmi va răsplăti mie,
24. Că am păzit căile Domnului și n-am fost necredincios Dumnezeului meu.
25. Că toate judecățile Lui sunt înaintea mea, și îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.
26. Și voi fi fără prihană cu Dânsul, și mă voi păzi de fărădelegea mea.
27. Și îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea, și după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Lui.Vechiul Testament (Psalmii, 17:15-27)
iun. 222020
Sorry, the comment form is closed at this time.