”Şi când în sfârşit veni ziua de 31 mai, asediatorul teribil de la Bastilia şi de la palatul Tuileries şedea lungit pe pat, sfâşiat de fierbinţeala aceea care-i ucide până şi pe cei mai puternici şi pentru care e de-ajuns doar o privire ca s-o alunge, un cuvânt ca s-o vindece.”
Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”
”Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte…
Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte.
Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum,
Dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum!
Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere,
El îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere!
Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate…
Și astăzi… spun și eu oricui: mergi mai departe… Că se poate!”(Autor anonim)
”Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit…
Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”Licuţa Pântia, ”unii și alții”
”Maslul fusese săvârşit în mare taină, deoarece cardinalul, credincios obiceiului său de a face totul pe ascuns, lupta îm¬potriva aparenţelor şi chiar a realităţilor, continuând să pri-mească lume la patul său, ca şi cum n ar fi fost lovit decât de o boală trecătoare. Guénaud, la rândul lui, nu dădea în vileag absolut nimic: urmărit cu întrebările, hărţuit de cu¬rioşi şi de curteni, el nu răspundea nimic, sau cel mult atât: „Eminenţa sa e încă plină de tinereţe şi de putere; dar Dum¬nezeu soroceşte aşa cum îi e vrerea, şi când a hotărât să doboare un om, trebuie ca omul să cadă„.
Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
