Wallflowers

„Am să-ţi arăt, răspunse ea grăbită, ce pricină cu taina ei te coace şi-am să destram credinţa ta greşită. Cel de-i în cer şi doar pe El se place făcu pe om să fie bun din fire şi-i dete locul drept zălog de pace. Dar scurt răstimp gustă din fericire: din vina lui schimbat-a el, prosteşte, pe loc de chin lăcaşul de iubire. Şi ca străfundul ce din jos mocneşte cu tulburări ce-şi află-n vreme price şi mână aburi când arşiţa creşte să nu-l atingă ori prin rău să-i strice, fu muntele făcut astfel să poată, ferit de ploi, spre slăvi să se ridice.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXVIII

”O, Hermia, vrăjmaşă mi te-arăţi! De ce-ai urzit cu oamenii aceştia Să-mi faceţi parte numai de batjocuri? Noi tainele mereu le-am împărţit, Şi ne-am legat surori, în ceasuri lungi Când timpul îl certam că-i prea grăbit Să ne despartă… Ai uitat acestea? Prietenia de pe vremea şcolii? Copilăria cea neprihănită? Coseam, cu-ndemnarea unor zâne, Aceeaşi floare dalbă pe gherghef. Şedeam pe-aceeaşi pernă amândouă, Cântam acelaşi cânt, cu-acelaşi glas, De parcă mână, cuget, glas şi suflet Aveau acelaşi trup. Aşa crescut-am: Precum două cireşe-ngemănate, Unite-n despărţirea lor. Ca două boabe pe un singur lujer; O inimă aveam, în două trupuri, Ca două scuturi pe aceeaşi stemă, Încoronate de acelaşi coif. Şi vrei să rupi această legătură, Unindu-te cu cei ce râd de mine? Nu-i vrednic de-o prietenă, de-o fată! Te poate osândi orice femeie, Deşi doar eu lovită-s dintre toate.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Și am crezut în filosofie cum trebuie să fi crezut apostolii în Hristos. Dar când mi-a murit nevasta, cea dintâi, am întors spatele tuturor filosofilor. Atunci am priceput că filosofia e un joc de cuvinte. Un cuvânt explică alt cuvânt care lămurește iar un cuvânt, așa mereu, până ce, în pragul morții, sufletul se pomenește gol și părăsit în fața lui Dumnezeu.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”

“Există o știință de a fi prezent și cu ceilalți și cu ființa iubită. Nu toată lumea o are. Matilda n-o avea. În general se trece de partea celorlalți, ca și când ai vrea să dovedești, fără să ți se poată reproșa ceva, că nu-l iubești cine știe ce pe cel cu care ești, și, la rigoare… Această disponibilitate reală, adică inconștientă sau intenționată, a căpătat denumirea aproape scuzabilă de cochetărie… (la bărbați n-are un singur nume).” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

“Părinte, trebuie să aleg calea suferinței! Mi-ai apărut ca să mă uluiești cu lumina ta și să mă orbești… Dar și ca să te păstrez. (În timp ce mă aflam la Damasc, am cunoscut întâmplări ciudate, cazuri de fanatism fără pereche. Pot fi văzuți, acolo, orbi șezând turcește pe trotuare și ghicind viitorul celor nevoiași, făcând semne cu degetele în nisipul fin, întins pe-o batistă mare. Se spune că acești nenorociți și-au stins singuri lumina ochilor, la Mecca, cu fierul roșu al dervișului, după ce au văzut mormântul Profetului, a cărui imagine sfântă țineau s-o păstreze înfășurată în bezna eternă, ca o răscumpărare pentru această favoare supremă!) La fel și eu vreau să te păstrez, închizând ochii în fața oricărei deșertăciuni omenești… Vreau să mă țin departe de această lume prea ocupată, prea înrobită de afacerile ei și prea grijulie pentru viața îndestulată…” Panait Istrati