Cântecul enților (J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”)

”Entul:

Când fagu-i verde-n April şi creanga de sevă-i plină,
Când soarele se joacă-n râu şi vântul fruntea ţi-alină,
Când pasu-i lung şi sorbi în piept a munţilor răcoare,
Întoarce-te şi spune-mi că ţara mea-i splendoare.

Entsoaţa:

Când în April firul de grâu răsare pe câmpii,
Când în livezi se-aprind în flori ninsorile târzii,
Când aerul e-nmiresmat de ploaie şi de Soare,
Aici adăst şi nu mă-ntorc, căci holda mea-i splendoare.

Entul:

Când vine Vara peste fire în aurul de-amiază,
Sub poala frunzei picotind copacii lin visează;
Când bolţile sunt verzi şi reci şi vântu-i la apus .
Întoarce-te, iubito! Ţinuturi ca acestea nu-s.

Entsoaţa:

Când vara arde-n fruct pe ram şi mura-i iar în pârg,
Când spicu-i aur, pielea-i tuci şi rodu-i dus la târg,
Când mierea se revarsă, măru-i greu, iar vântu-i Ia Apus,
Sub Soarele de-aici adăst.
Căci plaiuri ca acestea nu-s.

Entul:

Când urâciunea Iernii ucide pădurea şi colina
Când arbori se prăvale şi noaptea fără stea soarbe lumina
Când vântu-i în cumplitul Răsărit, apoi în ploaie-amară,
Am să te caut, am să te chem; să fiu cu tine iară!

Entsoaţa:

Când e iarnă şi cântul s-a dus şi-i beznă ca-n ungher,
Când ramul gol se frânge, iar truda şi lumina pier,
Am să te caut, am să te-aştept, să fiu cu tine iară,
Împreună la drum, sub ropot de ploaie amară!

Amândoi:

Împreună porni-vom la drum către depărtatul Soare-Apune
Şi inimile noastre tihna afla-vor pe-un tărâm din larga lume.”

J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. II, ”Cele două turnuri”