Wallflowers

”De-acum, în Primăvară, prin şesuri apusene pot flori să înflorească, pot muguri să răsară, Şi apele să curgă prin verzile poiene Şi vesele cinteze să cânte-n zarea clară. Ori poate-s nopţi senine cu fagi în legănare ce poartă-n rămurişuri ca albe nestemate a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate. Doar eu sunt la sfârşitul călătoriei mele Şi stau în întuneric, parcă în gropi adânci, dincolo şi de turnuri înalte, mândre, grele, dincolo şi de munţii încremeniţi în stânci. Dar Soarele răsare pe-o cale negreşită Şi Stele sting în ceruri din veci acelaşi glas – de-aceea nu voi spune că ziua e sfârşită Şi Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”

”Poate la colţ aşteaptă şi-acum ca în trecut O poartă mai ascunsă, un drum necunoscut, Pe unde-am fost odată, acum nici nu mai ştiu, De unde o să vină când singur o să fiu Pe lungi cărări tăcute ce trec şerpuitoare De la Apus de Lună la Răsărit de Soare.” Şi parcă răspunzându-i de jos din vale, se auziră nişte glasuri care cântau şi ele, urcând pe acelaşi drum: ”De-aceste-ndepărtate meleaguri, noi, cei vii, Ca de lumini de stele pe rând ne-om aminti Pe sub copaci în foşnet şi clătinări de sus, Peste oglinda Mării încinse la Apus.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”