”Puţină apă şi puţină pâine Şi ochii tăi în umbra parfumată. N-a fost sultan mai fericit vreodată Şi nici un cerşetor mai trist ca mine” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Când zările din suflet ni-s singura avere, Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere. Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai – Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Cel care are pâine de astăzi până mâine Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos, De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos? De ce să fie sclavul unui egal cu sine?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei – Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile, Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile! Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine, Tăcut contemplă jocul umanelor destine.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi. Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată. În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi, Nebunilor nu spune durerea niciodată.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment)
”Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi. Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge. Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge, Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului” (fragment) /
”De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe, Se scurse primăvara cu farmecu-i curat. lar pasărea-ncântării numită tinereţe Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat” Omar Khayyam, ”Fatalitatea” (fragment)
”Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie. Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă. Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.” Omar Khayyam, ”Vanitas vanitatum” (fragment)
„Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul. ”Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?” Cânta privighetoarea şi repeta zefirul: ”O zi de fericire, un an de lacrimi cere.” Omar Khayyam, ”Prefacerea eternă”
”Tu cauţi fericirea? Dar drumul e închis, Împrejmuit cu moarte. A lui Djemşid ţărână E pulberea ce joacă în faţa ta-n lumină. Căci un miraj e lumea. Viaţa e un vis. Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi! Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi. Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.” Omar Khayyam, ”Prefacerea eternă” (fragment)
”Olarule, ai grijă! Tu chinui sfântul lut Din care-n ziua-ntâia fu modelat Adam. Pe roata ta văd mâna cea fină-a lui Bahram Şi inima lui Kosru. ia seama, ce-ai făcut? De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţii aştrii, De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt. Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ Pe care-o sfarmi – alt’dată era doi ochi albaştri. Priveam uimit olarul cum harnic modela. Deodată auzit-am bucata de argilă: Rugându-l pe şoptite: „Frământă blând, ai milă! Un om la fel ca tine am fost şi eu cândva”. Cel ce creat-a stele şi-ntreaga vastă lume, Când a creat durerea s-a depăşit pe sine. Voi, buze ca rubinul şi voi, pleoape fine, Câte sunteţi acolo sub ţărna fără nume?” Omar Khayyam, ”Prefacerea eternă” (fragment)
”Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi Că nimenea nu este mai trist şi mai uman. Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa? Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea. Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt! Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese. Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar Cu apa ce ia forma impusă de pahar Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese. Cu-o mână ţin Coranul şi cupa cu cealaltă. Sunt când de partea legii, când muşc din fruct oprit. Aşa mă […]
”Cu toate că-s frumoasă şi am parfum de lotuşi, Deşi am ca laleaua obraz catifelat Şi svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuşi, Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit. – Sunt morţi, ori poate numai sunt beţi de-a fi trăit?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Prisos de strălucire eu lumii n-am adus. Tot ce mă înconjoară – de mine-i mai presus. Nedumerit şi singur mă-ntreb neîncetat: De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”N-aş fi venit aicea de-aş fi putut alege. Şi chiar dacă-aş fi liber, spuneţi-mi, unde-aş merge? Să nu te naşti mai bine-i. Dar cum să evităm? …Acum însă că suntem – de ce să mai plecăm?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Se-ntunecă. Mesenii extenuaţi de viaţă Au adormit. În umbră, priviţi ce palizi sunt! Întinşi şi reci! Tot astfel vor fi şi în mormânt. N-aduceți lampa! Morții nu mai au dimineață.” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Durere şi mâhnire în lumea nesfârşită, Cu mii de taine plină – alt lucru n-am găsit. Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită, Dar astâzi, la plecare, nu ştim de ce-am venit.” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Toți cei care plecarâ au adormit pe rând În pulberea săracă a vanităţii lor. Să bem, şi-ascultă-aicea amarul adevăr: Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
