”Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare! Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!” Omar Khayyam, „Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!”
”Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”În parfumatul prier, când – beată de iubire – Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta”
”Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea. Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava, Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană. Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune, Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Puţină apă şi puţină pâine Şi ochii tăi în umbra parfumată. N-a fost sultan mai fericit vreodată Şi nici un cerşetor mai trist ca mine” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Când zările din suflet ni-s singura avere, Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere. Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai – Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Cel care are pâine de astăzi până mâine Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos, De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos? De ce să fie sclavul unui egal cu sine?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi. Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei – Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile, Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile! Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine, Tăcut contemplă jocul umanelor destine.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
