”Bea vin! Curând vei trece şi tu supremul prag. Şi nu vei lua cu tine nimic din ce ţi-i drag. Aceasta-i marea taină: laleaua scuturată Nu înfloreşte iarăşi, o, Saki, niciodată.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”Nu am cerut să fiu. Mă străduiesc Să trec fără uimire sau mânie. Plecând, nu-ntreb pe nimeni dacă ştie Ce-a fost popasul straniu pământesc.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin. Dau glorii şi dau aur pe cupa mea de vin. Respect pe-ndrăgostitul gemând de fericire, Detest pe ipocritul scâncind în mănăstire.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”Mâhnire, câtă vreme vei da cu cenuşiu Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir? Umpleţi-mi iarâşi cupa, prieteni, căci nu ştiu De-am să expir parfumul pe care îl inspir.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios În flăcări să mă ardă, căci – iată – vine ceaţa. Vin! Nu importă care. Nu sunt pretenţios. Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viaţa.” Omar Khayyam, ”Vinul eliberator”
”S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii. Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii. C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă, Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!
”În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire, Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire… Iar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat. – Mă tot uimesc într-una: „Ce ignorant ciudat!„” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere! Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte! Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere. Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe. Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi! Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare! Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!” Omar Khayyam, „Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!”
”Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”În parfumatul prier, când – beată de iubire – Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta”
”Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea. Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava, Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană. Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană. Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune, Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
”Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?” Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”
