”Era ciudat că puteam să am în acelaşi timp două gânduri total diferite; asta, pentru mine, care ocupam absolut gândurile altora şi, în acelaşi timp, gândurile ispitei pe care nimic nu avea putere să le alunge; mă ţineau atât de bine prizonier încât nu ştiam unde să fug, căci le purtam în mine.
Prin urmare, când îmi veneau în minte diferite lucruri la care mă gândisem mult timp mai înainte şi care erau înrădăcinate, era ca şi cum mi se spunea să găsesc raţiuni de a mă disculpa, ceea ce era, de asemenea, o mare tentation; sau să-mi atribui binele pe care-l făcusem sau, mai bine zis, care se făcuse datorită mie, dar spiritul lui Dumnezeu elimină acestea, angajându-mă, de asemenea, să găsesc altceva.
În acest sens, acest ultim gând fu mai puternic decât precedentele, pentru că el mergea mai în profunzime (…)”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”