”Gă¬sise prilej să se atingă de umărul lui, în trecere. Îi spu¬sese şi câteva cuvinte la plecare. Unele din aceste cuvinte fuseseră auzite de toată lumea; altele le auzise numai el. Mai cunoscuse cândva această boală aprigă, dar fiinţa lui o uitase. Acuma focul se întorsese iar. Simţind în el ne¬bunia, avea şi spaimă şi bucurie.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II