”În ziua când am prins amîndoi pe feciorul Hanului, am socotit că ai trecut în rândul bărbaţilor şi m-am mândrit cu tine. Se pare că m-am înşelat. Înţeleg că ai vrut să străpungi pe Botezatu; te-ai uitat duşmănos şi la noi; ai stat gata să te izbeşti cu fruntea în părete; asta s-o faci numai după ce ţi-o creşte coarnele. Văd că trebuie să mai mănânci nouă ocă de sare, până ce vei fi vrednic să intri în sfatul bărbaţilor. Tu încă nu înţelegi ce se chiamă bărbat — adică acel om care nu-i ouat şi clocit, ci fătat. Bărbat e numai acela care leapădă de la el slăbăciunile şi lacrimile. Când dă cu piciorul, când prinde în pumn, toate i se supun. Descalică lângă o muiere; pe urmă încalică şi se duce cu altă floare la ureche. Acuma, după starea în care te afli tu, ar fi frumos să-ţi ţinem şi noi tovărăşie, eu cu părintele Nicodim, bocind gros, ca nişte buhai de baltă. Să treacă un om pe la poartă şi să steie cu mirare; să zică: Hm! se cunoaşte că aceştia-s feciorii comisului Manole Păr-Negru de la Timiş.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I