”Jder rămase neclintit şi fără răsuflet, privind acea înfăţişare delicată şi subţirică în boi. Când îl fură cu ochii o clipă, inima-i tresări împunsă. O iubi dintr-odată. Avu în el bucuria aceasta, ca o lumină orbitoare. Înţelegea că acea fiinţă trebuia să fie a altuia, se desfăta însă la vederea ei, căci i se înfăţişa lămurit aşa cum o bănuise în visurile lui ascunse. Nu se putu opri în acelaşi timp să nu bage de samă că acea privire piezişă fata o întorsese spre el, pe când ţinea tablaua aşa fel încît Alexandrel nu-i putea vedea obrazul.
Ca şi cum i-ar fi dat o poruncă anumită, el pândi şi a doua oară privirea furişă. Nasta însă nu se mai întoarse spre el.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. I