”Și regele Narasinha, nevrând a ispiti mai mult soarta, intră cu fală în Pratișthana, cetatea lui de scaun. Iar barzii, curtenii și oamenii de toată mâna îi proslăviră înțelepciunea și puterea.
Ci laudele acelea erau ca tot atâția stropi de venin în urechile și inima vrăjmașului său, regele Vikramaditya.
Or, deși cu gura plină de cocleala umilinței și cu sufletul împovărat de pizmă, regele nu-și pierdu cumpătul și dreapta judecată. Și ghidi în sine: „Dușmanul acesta al meu este viteaz și nu poate fi învins prin luptă; de aceea îl voi doborî prin viclenie. Doar se spune: vicleșugul retează mai multe capete decât sabia și ucide mai iute decât otrava.„
Și chibzuind astfel, regele încredință regatul pe mâna miniștrilor săi și plecă întovărășit de un sfetnic de credință spre Pratișthana, cetatea biruitorului său, regele
Narasinha.”

”Povestea regelui Vikramaditya și a celor șapte chipuri de aur” (povestire populară din Cașmir)