”- Hei, împăraților, Văd că ați îndrăgit mult rățuștele de aur. Dar nu vă mai chinuiți degeaba. După cum vedeți, din rățuște m-am făcut om. Și ca să nu-mi irosesc vremea cu voi, apropiați-vă de mal, ce-ați rămas acolo încremeniți ca doi popândăi?
Atunci împăratul și împărăteasa s-au apropiat de mal, iar Ionică-Ram-de-Tei a zis către împărăteasă:

Femeie rea, necredincioasă…
Făte-o salcie pletoasă.
Soarele să te ardă,
Vântul să te bată
Și frunza-n lac să-ți cadă.
Iar tu, împărat dușmănos,
Să te faci broscoi râios.
În apă să trăiești,
Cu lut să te hrănești.

Și numai ce-a zis Ionică-Ram-de-Tei, că pe marginea lacului, vicleana împărăteasă se și prefăcuse în salcie pletoasă.
Și pare-mi-se că de pe atunci se trage viața sălciilor pletoase și neamul broaștelor riioase.”

”Ionică-Ram-de-Tei” (basm popular românesc)