“N-avea să-ți deie nici o silință: Persidei îi era destul să-l vadă mereu voios și să-și aducă aminte în ce stare l-a găsit, pentru ca să simtă că ea l-a scăpat, l-a ridicat, i-a luminat viața, și să se uite la el parcă ea l-ar fi făcut. Al ei era întreg acest om minunat și nimeni afară de dânsa nu mai avea nici un drept asupra lui.”

Ioan Slavici, ”Mara”