“(…) de-acolo se vedeau dealurile împădurite, simțeai curenții văilor în nări, iar cerul înstelat sporea tăcerea locului dându-ți acel sentiment, pe care îl simțim totdeauna în mijlocul naturii, de pace lăuntrică și de diminuare a obsesiilor, de scădere a importanței gândirii și impulsurilor vieții noastre interioare: suntem mai mici decât vasta natură, dar și mai mari când ne contopim cu ea, fiindcă știm, în timp ce un deal minunat, un munte superb nu sunt astfel decât fiindcă îi vedem noi…”

Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”