”Viu, fără suflare,
Rece, ca şi mort,
Sete nu-i e niciodată
Bea şi când înoată, poartă zală argintată,
Nu s-aude niciodată.

Şi el, la rândul lui, se gândi că e o ghicitoare foarte uşoară, fiindcă răspunsul era un lucru la care el se gândea mereu. Dar în clipa aceea nu reuşea să găsească ceva mai bun, fiindcă fusese foarte enervat de chestiunea cu ouăle. Totuşi, se dovedi a fi o încuietoare pentru bietul Bilbo, care, dacă nu era silit, n-avea niciodată nimic de-a face cu apa. Cred că ştiţi răspunsul, sau, în orice caz, sînt sigur că vă e uşor să-l ghiciţi cât ai clipi din ochi, Pentru că staţi liniştiţi acasă şi pericolul de a fi mâncaţi nu vă întunecă judecata. Bilbo îşi drese de vreo două, trei ori glasul, dar nu reuşi să găsească nici un răspuns.
După un timp, Gollum începu să sîsîie de plăcere, spunându-şi:
— Ssă fie bun, sscumpule? Ssă fie fraged? Ssă fie bun de ronţăit, cranţ, cranţ? Şi începu să-l fixeze pe Bilbo în întuneric.
– Un minuţel, spuse hobbitul, tremurînd. Adu-ţi aminte că te-am lăsat să te gândeşti o grămadă, adineauri.
– Trebuie ssă sse grăbeasscă ss, ss, spuse Gollum, încercînd să coboare din barcă şi să-l înhaţe pe Bilbo, care se afla pe mal. Dar, când băgă piciorul lung şi palmat în apă, un peşte speriat sări pe uscat şi căzu pe degetele picioarelor lui Bilbo.
– Îîî! spuse, e rece şi umed — şi astlei ghici. Peştele, peştele! Strigă el. Ăsta-i răspunsul!”

J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”