”Dar aceste cimilituri obişnuite, cotidiene, de deasupra pământului, îl oboseau. Şi îi aminteau de vremuri când fusese mai puţin singur, mai puţin ticălos şi scîrbos. Şi asta îl scoase din sărite; în plus, îi mai deschisese şi pofta de mâncare; aşa că de data asta încercă ceva puţin mai greu şi mai neplăcut:

Nu poate fi văzut, şi nici simţit,
Nici auzit, nici mirosit.
Zace dincolo de stele,
Zace pe sub dealuri grele,
Umple goluri, goale toate,
Vine-ntîi, vine pe urmă,
Viaţa o sfîrşeşte,
Râsu-l nimiceşte.

Din păcate pentru Gollum, Bilbo mai auzise cimilitura; în orice caz, răspunsul îl învăluia din toate părţile.
– Întunericul! spuse, fără măcar să se scarpine-n cap sau să-şi pună căciuliță gânditoare.”

J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”