”Chiar dacă în construcţia lumii sale ideatice nu-l sperie nimic şi nu dă înapoi din faţa nici unei îndrăzneli, oricît de riscante, şi nu renunţă niciodată să gândească vin gând pentru că ar fi periculos, subversiv, eretic sau jignitor, e totuşi cuprins de cea mai teribilă îngrijorare, dacă gândul său temerar urmează să devină efectiv o realitate exterioară. Asta îl înfioară. Chiar dacă îşi scoate ideile în lume, nu le veghează paşii ca un părinte grijuliu, ci le expune doar şi se înfurie îngrozitor dacă acestea nu-şi croiesc drum singure. Lipsa sa de simţ practic, de obicei enormă sau aversiunea sa faţă de reclamă vin, în orice caz, să-i dea tot concursul în acest sens.”

Carl Gustav Jung, ”Puterea sufletului”
”Despre tipurile psihologice”, cap. ”Tipul introvertit”, subcap. ”Tipul gândire introvertită”