„Am să-ţi arăt, răspunse ea grăbită, ce pricină cu taina ei te coace şi-am să destram credinţa ta greşită.
Cel de-i în cer şi doar pe El se place
făcu pe om să fie bun din fire
şi-i dete locul drept zălog de pace.
Dar scurt răstimp gustă din fericire: din vina lui schimbat-a el, prosteşte, pe loc de chin lăcaşul de iubire.
Şi ca străfundul ce din jos mocneşte cu tulburări ce-şi află-n vreme price şi mână aburi când arşiţa creşte
să nu-l atingă ori prin rău să-i strice, fu muntele făcut astfel să poată, ferit de ploi, spre slăvi să se ridice.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXVIII