”Un suflet” care-i rupt şi totodată stă cu materia strâns unit pe-o treaptă, o însuşire are-n el săpată,
ce n-o sfimţeşti decât cel mult prin faptă
şi doar prin roade îşi vădeşte firea,
ca viaţa-n pomi prin poama dulce, coaptă.
Nu-i om să ştie-a lămuri pornirea cunoaşterii dintâi şi-n fiecine cum naşte pofta ce-a stârnit iubirea.
Ea este-n voi ca zelul în albine
de-a strânge miere; şi-astfel fiind, firească,
nu-ncape-n ea temei de rău sau bine.
Dar ca dintr-însa alte vreri să nască, aveţi un sfetnic ce-i făcut anume ca pragu-încuviinţării să-l păzească.
Tot ce-i în voi spre laudă şi renume, din el purcede, după cum alege iubirea bună sau cea rea pe lume.
Câţi s-au căznit un înţeles să-nchege, au priceput născuta libertate şi-urzit-au lumii din ce-i bine lege.
Deci chiar de-n voi iubirea-adânc răzbate şi vrând-nevrând juvăţ de gât vă pune, stă-n voi putinţa s-o-nfrânaţi în roate.
Acestei ‘nalte însuşiri îi spune
liber arbitru, Beatrice; far
să-ţi fie-n minte, de te-ntreabă anume.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XVIII