”(…) urci. Cum, altfel?
Prin tine însuţi, călcîndu-ţi inima-n picioare. Tre¬buie ca tot ce ai blajinătate, să se transforme în asprime.
Când te-ai cruţat prea mult, sfârşeşti prin a te îmbolnăvi că te-ai cruţat prea mult. Lăudat fie, ceea ce înăspreşte! în ce mă priveşte, n-o să laud pămîntul pe unde curge laptele şi mierea!
Să înveţe să nu se mai privească pe sine, este indispensabil celui ce vrea să cuprindă în juru-i cu privirea. Şi-aceasta-i. o asprime ce-i trebuie oricărui căţărător pe munţi.
Cel care vrea Cunoaşterea cu prea lacome priviri, vede el, oare, până-n adînc de lucruri?”

Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Călătorul”