”Cei de la prefectură au trimis îndată străjerii să-l prindă și să-l aducă. Când l-au adus la prefectură, acesta s-a așezat tacticos pe un scaun.
Prefectul, văzând că Sai Hualung s-a așezat, a bătut cu pumnul în masă și a strigat:
– Nătărăule! Cum de îndrăznești să nu te lași în genunchi în fața autorităților?!
Sai Hualung a răspuns:
– Eu sunt infirm, oasele mele sunt bătrâne și țapene, nu pot să îngenunchez.
Prefectul l-a mai întrebat:
– Cum te cheamă pe tine, și de unde vii?
Sai Hualung a răspuns:
– Eu n-am niciun nume, dar oamenii de aici m-au poreclit Sai Hualung.
Prefectul a izbucnit în râs:
– Vasăzică îndrăznești să te compari cu Hua Lung! Atunci de ce nu vindeci mai întâi propriile-ți picioare?
Și zicând acestea a simțit cum îi umblă ceva pe spate și-l pișcă de-l înnebunește. Și-a vârât mâna sub haine, dar n-a dat de nimic.
Izbucnind în râs, vraciul a zis:
– Stăpâne, tu ești un om luminat și știi doar că în lumea astea sunt atâtea cazuri când poți vindeca pe alții, dar nu te poți vindeca pe tine însuți. Cei care construiesc case de ce locuiesc în colibe? Cei care cresc viermi de mătase de ce umblă îmbrăcați în zdrențe? Cei care cultivă pământul de ce suferă de foame?
Înfuriat, demnitarul a dat ordin să-l arunce pe vraci în temniță.”

”Podul așteptării” (povestire populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu)