”Maestrul meu nu slobozi cuvânt cât timp aripi nu se vădiră-n pete, dar când văzu că e cârmaciul sfânt,
strigă: ,,-Ngenunche şi te-ndoaie-n spete; e înger el: să nu-l priveşti cu teamă, căci şi-alţii”-i scris din cer să ţi se-arete.
Vântrele-ori vâsle nu le bagă în seamă,
căci Dumnezeu îl făuri străjer
şi-i dete aripi, să zboare când îl cheamă.
Priveşte cum le-nalţă către cer, brăzdând văzduhul cu sclipiri de nea; a sale penel-n veci de veci nu pier.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie” ”Purgatoriul”, Cântul II