”Ajungînd pe o înălţime şi văzînd propriul lui Deal, în depărtare, se opri brusc şi spuse:

Peste stînci şi pe sub pomi
Şerpuiesc spre zări cărări,
Lângă peşteri reci şi râuri
Ce nu poposesc în mări,
Peste-omăt cernut de iarnă,
Şi prin florile-n cunună.
Peste munţi, în clar de lună.
Pe sub nori şi pe sub stele,
Drumu-aleargă, nici nu-i pasă,
Însă paşii drumeţiei
În sfârşit mă-duc acasă.
Ochii ce-au văzut măceluri
Şi, în peşteri, grozăvii,
Văd în fine lunci şi pomii,
Amintiri ce azi sunt vii!”

J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”