”Şi am văzut – tu n-ai putea vedea
Pe Àmor înarmat plutind sub lună;
Ţinti-n vestala mândră,-nscăunată
Pe-un tron din Soare-apune, slobozind
Din tolba lui săgeata cea mai iute,
De parcă ar fi vrut ca dintr-o dată
Vreo zece mii de inimi să străpungă,
Dar am văzut săgeata-nflăcărată
Stingându-se în raza rece-a lunii.
Nevătămată a trecut fecioara,
Netulburată-n gândurile ei.
Săgeata a căzut atunci pe-o floare
Ce-n purpură-şi schimbă pe loc albeaţa,
Şi fetele-i spun „dragoste” de-atunci.”

William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”