”Şotroanele-s de mâl acoperite,
Potecile ce şerpuiau prin ierburi
Sunt neumblate, nu se mai cunosc.
Colindele şi basmele-s uitate
Şi cântecul de slavă sau de joc.
Iar luna, doamna valurilor mării,
De furie pălind, văzduhu-l udă
Şi răspândeşte aburi reci şi umezi
Ce-aduc dureri încrâncenate-n oase.
Întregul crug al vremii se răstoarnă:
Căruntul ger se lasă peste roze,
Cununa de omăt şi sloi a iernii
E-mpodobită azi cu flori şi muguri,
Şi anotimpurile vin de-a valma,
Că nimeni nu le mai cunoaşte rostul .

William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară””