”Smintit am fost pesemne de-am putut să-i spun atunci, răstindu-mă de sus: „Ia spune-mi: ce comoară i-a cerut
lui Petru-n schimbul cheilor Iisus când raiul sfânt în pază i l-a dat? «Urmează-mă», atâta doar i-a spus.
Iar când Matei apostol fu-nscăunat
în locul Iudei, aur sau argint
nici Petru, nici ceilalţi nu i-au furat.
Deci stai pe loc căci drept eşti osândit şi-ascunde bine-averea câştigată ce-n contra Franţei rău te-a sumeţit.
Şi dacă limba nu mi-ar fi legată de cinstea ce-o păstrez faţă de-acele preasfinte chei ce-ai stăpânit odată,
ţi-aş azvârli cuvinte şi mai grele, căci nu-i zgârcit ca papa şi papistul ce-ncalcă drepţi şi urcă răii-n stele.
De voi, de papi vorbea evanghelistul când peste-ape-o târfa-a fost văzut cu regi curvind, cum scrie-Apocalipsul;
cu capete vreo şapte s-au născut; din zece coarne vlagă-a supt mereu cât timp curat bărbatu-i s-a ţinut.
Voi v-aţi făcut din aur Dumnezeu
şi-o sută adoraţi fără ruşine,
când nici păgânii n-au mai mult de-un zeu.
Ah, câte rele-adus-a, Constantine nu creştinarea-ţi, ci doar zestrea care primul părinte-o dobândi prin tine.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XIX