”Oricine înţelege că nu toate aceste sunete îi mângâiau urechea; că unele erau plăcute şi alintătoare, iar altele, înspăimântătoare. Sian Vin a aţintit urechea cu mare luare-aminte la cântecele frumoase ale naturii, ocolindu-le pe cele urâte. Dar nu numai că le asculta, ci încerca să le înveţe, să le rostească întocmai. Nu era uşor defel, dar nici nu a fost fără putinţă.
Curând-curând a început să cânte şi el precum vieţuitoarele, vânturile şi apele munţilor. De atunci, cântecele îl însoţeau ca nişte prieteni nedespărţiţi în căutarea rogozului pentru foc. Şi din zi în zi, Sian Vin cânta tot mai frumos, tot mai puternic şi tot mai mult.”

”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)