”Acolo zări Sam, preţ de o clipă, furişându-se licărul unei stele albe, printr-o spărtură a norilor, deasupra unui ţanc întunecat al crestei. Şi cum o privea el din meleagul acela uitat de lume, frumuseţea Stelei îl păli drept în inimă şi brusc i se retrezi speranţa. Ca o suliţă îl străpunse gândul limpede şi rece că, la urma urmei, Umbra era un lucru mărunt şi trecător, nimic altceva; lumina şi frumuseţea supremă aveau să dăinuiască veşnic, fără ca ea să le poată întina. Cântecul lui din Turn fusese mai curând o sfruntare, nu o speranţă; căci atunci se gândea la sine. Dar acum, preţ de o clipă, propria sa soartă şi chiar şi aceea a stăpânului său încetară să-l mai frământe. Se târî înapoi sub rugi, se întinse lângă Frodo şi, dând uitării orice teamă, se cufundă într-un somn adânc şi netulburat.”

J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”