”Analizînd într-o carte recentă simbolurile şi ima¬ginile specific gnostice, Hans Jonas a stăruit asupra im¬portanţei motivelor de „cădere, capturare, părăsire, dor de ţară, apatie, somn, beţie”. Nu e cazul să reluăm aici acest voluminos dosar. Vom cita totuşi câteva exemple deosebit de sugestive.
Întorcîndu-şi privirile înspre materie „şi arzînd de dorinţa de a face cunoştinţă cu trupul”, sufletul uită propria lui identitate. „Uită unde a sălăşluit la origine, adevăratul său centru, fiinţa sa veşnică.” În aceşti ter¬meni înfăţişează El Châtîbî credinţa centrală a harrani-ţilor. Potrivit gnosticilor, oamenii nu numai că dorm, dar şi iubesc somnul. „De ce oare veţi iubi întotdeauna somnul şi de ce vă veţi poticni împreună cu acei care se poticnesc?„ întreabă Geneza. „Cel care aude să se trezească din somnul său greu„, stă scris în Apocriful lui Ioan.”

Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 7