”Tăcute-s căile pământului, potecile-ncurcate şi drumurile netezi, tăcute şi-nţelepte… Cine mai bine decât ele-i cunoaşte pe oameni?
Căile fără capăt i-au văzut încrezători şi deznădăjduiţi, veseli şi trişti, cântând şi lăcrămând, căci viaţa oamenilor se scurge între cel dintâi şi cel din urmă drum.
Sunt drumuri ale vieţii şi drumuri ale Mastarei, sunt drumuri ale luptei, pândite de Ormag, dar toate tac. Şi lungă-i calea lacrimilor, o, Vam, şi dincolo de ea aşteaptă altă cale.”

Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”