”Să coborâm, grăi Virgil, spre fund”,
şi alb ca ceara adăugă: „învaţă
să-mi calci pe urme şi să-mi fii secund”.
Ci eu, citindu-i grija-nscrisă-n faţă: „Au cum să vin, când însuţi tu te temi, tu ce la greu mi-ai fost mereu povaţă?”
„Durerea lor, a umbrelor ce gem, pe chip, grăi, nu teamă-mi zugrăveşte, ci milă doar, pe care spaimă-o chemi.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul IV