“Ah, amărăciunile noastre! Cât de repede pier în adâncul sub-cugetului. Au trecut doar câteva săptămâni de la plumburia, saturniana întâmplare. Noua amărăciune stârnită în mine de „geamănul” meu, care s-a aruncat în „rana pământului”, înghite, într-un fel, pe cea de mai înainte. Cât de relativă e capacitatea noastră de îndurerare! Cât de repede ajungem la o limită, peste care nu trecem. Și odată ajunși la limită, nici chiar fiziologia feței, vai, nu se mai supune nevoii de a ne rosti. Începem să râdem, în loc de a plânge.”

Lucian Blaga, ”Luntrea lui Caron”